Bună Dimineața

Sfaturile funcționarului european pentru agricultură

Chiar dacă înalții oaspeți au fost în centrul atenției, nu mai puțin important mi se pare faptul că ei au venit cu o delegație numeroasă de funcționari specializați în agricultură din 15 state. Prezența lor nu este întâmplătoare, pentru că Republica Moldova va ajunge pe piața europeană în primul rând prin produsele sale agricole. Ca să nu calce în străchini, atât fermierii, cât și funcționarii moldoveni, trebuie să învețe din experiența colegilor din Estoania, Polonia, Ungaria, etc.

Bineînțeles că în timpul unei vizite de o zi nu s-au luat decizii, dar au fost trecute în revistă mai multe provocări cu care se confruntă această ramură. În timpul discuției cu unul din oaspeți am aflat că o problemă actuală este faptul că puțin tineri se arată interesați de afaceri în agricultură. Îmbătrânirea ramurei și lipsa de atractivitate, chiar dacă existența ei este crucială, rămâne o problemă.

Cât privește ajungerea produselor noastre la consumatorii europeni, interlocutorul meu mi-a spus că fermierii trebuie să dea dovadă de competivitate și colaborare între ei, iar statul să elaboreze politici care sprijină exporturile. Ideea principală este că, în condițiile unei concurențe acerbe pe piață, modul în care oferi produsul și îl vinzi este hotărâtor.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *