Sheriff a zburat spre Elveţia
La orele 11.00 un avion de tip charter a preluat componenţii campioanei R. Moldova de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi i-a transportat în Elveţia, zborul durând aproximativ două ore şi jumătate. În Basel, tiraspolenii se vor caza la hotelul Hilton.
Tot astăzi, începând cu 21.00 (ora Chişinăului), pe stadionul St. Jakobs Park, va avea loc antrenamentul oficial al echipei noastre. Conform regulamentului internaţional, înaintea antrenamentului, timonierul “sheriffilor” Andrei Sosniţki, şi unul din jucători vor susţine o conferinţă de presă.
Este de remarcat că ambele echipe au evoluţii modeste în campionatele interne. În ultimele meciuri disputate Sheriff a remizat în deplasare cu Dacia Chişinău (0-0), iar Basel a fost învinsă pe teren propriu, de către Luzern, cu un categoric 1-4.
Meciul Basel – Sheriff va avea loc miercuri, de la orele 21 şi 45 minute. După meci, Sheriff nu va reveni imediat acasă, dar a doua zi dimineaţă.