Fotbal

Sheriff Tiraspol a curmat elanul „zimbrilor”

Disputele directe dintre cele mai galonate formaţii din campionatul moldovenesc s-au bucurat în permanenţă de un interes sporit printre microbişti, astfel că şi în meciul ordinar disputat duminică, circa 7000 de suporteri au invadat tribunele cochetului stadion din strada Butucului.

O deosebită atenţie acestui duel au acordat în special fanii chişinăuieni, or, echipa lor favorită, în sezonul curent, până la meciul cu Sheriff, au înregistrat o eficienţă de invidiat – opt victorii în tot atâtea meciuri disputate. În aceste condiţii, “galben-verzii” au fost la un pas de a egala propriul record de nouă victorii consecutive, consemnat în îndepărtatul an 1998.

Timoraţi probabil de perspectivele egalării vechiului record, dar şi susţinerea frenetică a suporterilor din tribune, prestaţia Zimbrului a fost mai slabă decât în meciurile precedente. “Galben-verzii” au fost practic absenţi în atac, iar puţinele faze ofensive au fost sterile şi nu au provocat emoţii apărării tiraspolene.

După o primă repriză anostă şi plictisitoare, campioana în exerciţiu a apăsat pe accelerator imediat după pauză. După ce, Sheriff a irosit o ocazie imensă de gol deja în debutul mitanului secund, oaspeţii au reuşit unicul gol în minutul 64, prin jucătorul de culoare Florent Ruamba, care l-a surprins pe Calancea cu un şut spre colţul lung, expediat din afara careului de pedeapsă.

Rezultatul de 0-1 de pe stadionul Zimbru, apropie şi mai mult gruparea tiraspoleană Sheriff de un nou titlu în Divizia Naţională, dar acutizează şi lupta pentru locurile doi şi trei în clasament, locuri care duc spre Europa League.

În alte meciuri au fost consemnate rezultatele: Olimpia – Iskra-Stal 2-1, Academia UTM – Dinamo 1-0, CSCA-Rapid – Sfântul Gheorghe 2-0, Viitorul – FC Tiraspol 0-0. Astăzi, după amiază, se va disputa ultimul meci al etapei a XXVII-a, care va opune pe Dacia Chişinău şi Nistru Otaci.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *