Sheriff Tiraspol nu poate scăpa de Dinamo/Unirea va juca cu Zenit
În primul meci din etapa a doua preliminară a Ligii Campionilor Europeni, echipa tiraspoleană Sheriff a învins miercuri, fără mari emoţii pe albanezii de la Dinamo Tirana (3-1) şi, cu un avantaj de două goluri, se pregătesc pentru returul din Albania, de săptămâna viitoare.
Astăzi la amiază, toată atenţia fotbaliştilor tiraspoleni, dar şi a tuturor amatorilor de fotbal a fost captată de tragerea la sorţi de la Nyon, unde au fost stabilite adversarele din toate meciurile etapei a treia preliminară.
Astfel, dacă va trece de albanezi, fotbaliştii nistreni vor da, aproape sigur, peste o altă Dinamo, cea din Zagreb (Croaţia), care în turul doi preliminar joacă cu Koper Slovenia. În primul meci, de marţi, croaţii i-au „destrămat” pe adversari cu scorul de 5-1. dacă formaţiile care au învins îşi vor duce misiunea până la capăt, la Tiraspol va veni în vizită o altă Dinamo. Aceasta va fi a treia formaţie cu acest nume, care vizitează R. Moldova în doar două săptămâni. Reamintim că, joi, la Chişinău, Dinamo Bucureşti, s-a confruntat cu Olimpia Bălţi.
Tot. În cazul tragerii la sorţi de astăzi, şi-a aflat primul său adversar din noul sezon internaţional, şi reprezentanta României, Unirea Urziceni. Aşa cum a prevăzut încă din săptămâna trecută oficialul clubului ialomiţean, Mihai Stoica, vicecampioana României se va întâlni cu deţinătoarea Cupei UEFA, redutabila formaţie rusă, Zenit Sankt-Petersburg.
În alte meciuri din turul trei preliminar se vor întâlni:
Învingătoarea meciului Metallurgs Liiepaja (Letonia)/Sparta Praga (Cehia) – Inter Baku (Azerbaidjan)/Lech Poznan (Polonia)
Aktobe (Kazahstan)/Rustavi (Georgia) – Hapoel Tel Aviv (Israel)/Zeljeznicar (Bosnia)
Litex (Bulgaria)/Rudar (Macedonia) – Birkirkara (Malta)/Zilina (Slovacia)
Levadia (Estonia)/Debrecen (Ungaria) – Basel (Elveţia)
AIK (Suedia)/Jeunesse (Luxemburg) – Linfield (Irlanda de Nord)/Rosenborg (Norvegia)
Partizan (Serbia)/Pyunik (Armenia) – Ekranas (Lituania)/HYK Helsinki (Finlanda)
BATE (Belarus)/Hafnarfjordur (Islanda) – FC Copenhaga (Danemarca)
Bohemians (Irlanda)/TNS (Ţara Galilor) – Anderlecht (Belgia)
Omonia (Cipru)/Renova (Macedonia) – Salzburg (Austria)/HB Torshavn (ins. Feroe)
Ajax Amsterdam (Olanda) – PAOK Salonic (Grecia)
Dinamo Kiev (Ucraina) – Gent (Belgia)
Young Boys Berna (Elveţia) – Fenerbahce Istanbul (Turcia)
SC Braga (Portugalia) – Celtic Glasgow (Scoţia)