Și-a înjunghiat colegul în timpul orelor
Potrivit Centrului Naţional de Medicină Urgentă, studentul rănit are 21 de ani şi a suferit o plagă adâncă în regiunea omoplatului drept. Acesta a fost transportat la spital pentru intervenţie chirurgicală.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei poliţie a municipiului Chişinău, Adrian Jovmir, a declarat pentru Info-Prim Neo că agresorul este cercetat penal, iar pedeapsa va fi stabilită în funcţie de gravitatea traumatismului provocat.
Contactat de Info-Prim Neo, prim-prorectorul UTM, Petru Todos, a declarat că cei doi studenţi sunt în anul trei. Potrivit prim-prorectorului, în cazul dat nu ar fi vorba de un conflict, iar incidentul a avut loc din întâmplare.
Info-prim Neo
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!