Și-a pierdut cunoștința la antrenament și a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu un jucătorul de la mondial
Gareca a lăudat modul în care au acționat gazdele din Rusia după ce Farfan a fost transportat la spital sâmbătă, în urma unei ciocniri cap în cap cu un coechipier, în cursul ședinței de pregătire.
"A rămas inconștient timp de câteva minute. A fost asistat și stabilizat, iar acum se află la spital. Acolo sunt protocoale în materie de recuperare, așa că este obligatoriu pentru el să rămână spitalizat timp de 72 de ore", a declarat Gareca.
"Asta a stabilit Rusia. El poate fi externat din spital, însă înțelegem că grija față de jucători este o prioritate pentru Rusia așa că le mulțumim organizatorilor pentru întregul ajutor medical pe care l-au oferit", a adăugat selecționerul argentinian.
Veștile despre Farfan vin la cinci zile după ce Marocul l-a inclus pe Noureddine Amrabat în echipa la meciul cu Portugalia, deși acesta fusese spitalizat pentru o contuzie suferită în jocul de debut împotriva Iranului.
Nord-africanii au fost criticați pentru decizia lor, mai ales după ce Amrabat și-a scos casca de protecție, la doar 16 minute de la debutul jocului.
Sindicatul internațional al fotbaliștilor FIFPro a deschis această situație că pe "un alt exemplu alarmat al modului în care un jucător este pus în pericol".
Sursa: sport.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!