Editorial

Şi eu protestez, în fiecare zi

 O societate care nu-şi cere drepturile merită conducerea pe care o are. Însă nu trebuie să uităm că locuim în Republica Moldova, o entitate statală eşuată, cu o guvernare care reprezintă exact societatea din care vine.

Nu am fost la protestul de duminică, în general nu mai umblu pe la proteste, marşuri şi adunături de mase care vor ceva. În permanenţă protestele maselor îşi au profitorii lor. Ultimul protest la care am fost s-a întâmplat în aprilie 2009. Ştim bine ce transformări a adus acea revoluţie şi cine a profitat de pe urma ei. Cu siguranţă, nu societatea. Nici protestele de acum nu vor schimba nimic, poate doar feţele de la conducere, la început senine şi promiţătoare, iar peste câţiva ani de aflare la conducere, în haine şi îmbibate de grăsime. Protestul meu este individual şi pot să vă spun că protestez în fiecare zi, împotriva întregii societăţi. Scriam mai demult că guvernarea pe care o avem este oglinda societăţii noastre. Până acum sunt de aceeaşi părere. Dacă ar fi să alegem aleatoriu 101 moldoveni, măcar şi din protestatarii care s-au adunat în piaţă duminică, şi să-i punem în funcţii de conducere – peste ceva timp vom avea parte de aceiaşi mafioţi, contrabandişti, corupţi şi mincinoşi. O clasă politică sănătoasă vine dintr-o societate sănătoasă, iar o societate stricată poate oferi doar o clasă politică stricată. Aşa că aţi protestat împotriva voastră, şi asta nu e rău deloc. Revoluţia se amână, pentru că toate revoluţiile încep în universităţi, unde lumea învaţă pentru schimbare şi modernizare. La noi lumea vine în universităţi cu maşini de lux şi are locul de muncă gata pregătit. Studenţii noştri nu vor revoluţii. Aşa că nu se prevede nicio revoluţie în timpul apropiat. Şi chiar dacă, ca printr-o minune, mâine va avea loc revoluţia, se vor găsi şi profitorii ei. Iar peste câţiva ani, iarăşi vom organiza proteste împotriva guvernării. E un cerc vicios care poate fi oprit printr-o singură metodă – protestul individual împotriva guvernării din capul fiecărui moldovean luat în parte.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *