Ultima oră

Și Laima Vaikule a făcut o donație în cadrul campaniei de modernizare a Centrului Mamei și Copilului

Reamintim că ieri, 12 aprilie, Institutul Mamei și Copilului a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru modernizarea Centrului Mamei și Copilului, în cadrul unui concert susținut de interpreta Laima Vaikule și interpreții autohtoni Cătălin Josan și Tania Cerga.

Laima Vaikule a vizitat cu această ocazie secția de internare, sălile de naștere și saloanele pentru mame și nou-născuți, pentru a vedea condițiile din spitalul care urmează a fi renovat și dotat cu aparatură medicală performantă, din banii colectați în cadrul campaniei RENAȘTE MOLDOVA. “Este un eroism din partea medicilor să lucreze în așa condiții. Multumesc Edelweiss pentru că mi-a povestit și m-a implicat în această campanie. Din partea mea, fac o donație personală care va fi transferată imediat în contul IMC. Donația mea este ca o picătură de apă în mare, dar este un început. Dacă toți vor veni cu o donație cât de mică, se vor strânge banii necesari”, a declarat artista, care a vizitat instituía medicală și a donat o parte din onorariul său.

Potrivit unui comunicat de presă al Fundației Edelweiss, în total, până la acest moment, au fost colectați 2.322.826,32 lei. Acești bani au fost acumulați din vânzarea biletelor la concertul de caritate, din donația fondatorului Edelweiss, Vlad Plahotniuc – 1.856.913 lei, care a reprezentat 10% din totalul necesar pentru IMC, precum și din onorariile donate de Cătălin Josan și Tania Cerga la spectacolul în scop caritabil pe care l-au susținut aseară. Astfel, la moment au fost colectate peste 12 procente din totalul fondurilor necesare pentru modernizarea maternității, în cadrul campaniei RENAȘTE MOLDOVA.

Directorul general al IMC Ștefan Gațcan le-a mulțumit tuturor pentru sprijin și s-a declarat, în numele medicilor de la maternitate,“recunoscător pentru toți banii care au fost donați în contul Institutului Mamei și Copilului”.

Reamintim că în cadrul campaniei RENAȘTE MOLDOVA, Institutul Mamei și Copilului își propune să colecteze suma de 18.563.913,38 MDL, care va fi folosită pe parcursul acestui an pentru lucrări de reparații, modernizare și achiziționarea de aparatură medicală necesară Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. Vor avea loc 6 etape de modernizare, pe măsură ce vor fi adunați banii necesari, iar înseși campania va dura 12 luni. La concertul de sâmbătă, care este primul evenimente din cadrul campaniei de colectare a fondurilor, au fost circa 1300 persoane.

Începând de astăzi, cei care doresc să se alăture campaniei RENAȘTE MOLDOVA și să ajute Institutul Mamei și Copilului din Chișinău pot oferi donații prin transfer bancar (Cont de decontare 2251528215 la banca “Moldindconbank” – filiala Cuza Vodă, Cont bancar MOLDMD2X328) sau prin SMS la numărul unic disponibil în toate rețelele de telefonie mobilă 9944 (costul unui sms este de 5 lei, cu TVA inclus). 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *