Și tu poți fi Moș Crăciun pentru un copil
Copiii, chiar dacă au fost mai puțin cuminți sau ascultători, i-au scris câte un răvaș bătrânelului cu cadouri. Cei mai mulți își doresc sănătate, rechizite școlare și telefoane mobile. Pentru că în lume sunt milioane de copii și Moș Crăciun nu reușește să treacă pe la fiecare, el a decis să împartă scrisorile primite și cu cititorii ziarului TIMPUL. În continuare vă prezentăm câteva scrisori ale copiilor, pentru acei care vor să îndeplinească dorința unui copil.
Îmi doresc ca familia să fie sănătoasă
„Dragă Moș Crăciun, mă numesc Natalia Bogdan și am zece ani. Sunt elevă în clasa a V-a. Învăț pe note de nouă și zece. Am o familie mare – sora Daniela și fratele Ion. Părinții mei se numesc Ion și Larisa Bogdan. Eu știu și cred că ești un moș bun, darnic și cu o inimă bună. Eu nu-mi doresc alt Moș Crăciun.
Dragă Moșule, îmi doresc mult ca familia mea să fie fericită, bucuroasă, frumoasă și darnică. În primul și în primul rând, să fie sănătoasă.
Moș Crăciun, te așteptăm cu drag și te rog frumos să-mi împlinești dorința”.
Jucării
„Dragul meu Moș Crăciun! Îți scrie mămica a doi băieței frumoși și cuminței. Tare aș vrea să mă poți ajuta să le fac o surpriză băieților, dându-le cadou câte o jucărie.
Te așteptăm cu drag și cu brăduțul împodobit!”
Iepurașul Varză-Dulce și piticul Bombonică
„Dragă Moș Crăciun, îți scrie o fată de 9 ani. Mă numesc Ludmila din clasa a III-a. Aștept cu nerăbdare să sosești și în acest an. Știu că vii de departe, tocmai din Țara Zăpezilor și drumul este foarte greu, dar sper să te ajute renii iuți ca săgeata.
Cred că iepurașul Varză-Dulce și piticul Bombonică au răsfoit cu atenție cartea de purtări și au pregătit multe daruri pentru copiii cuminți. Eu aș dori o sanie.
Moș Crăciun, eu am și un frate mai mic care dorește o săniuță. Sora mea mai mare dorește rechizite școlare. Te aștept cu nerăbdare, Moșule! Cu drag, Ludmila L.”
Îți cer scuze de faptele mele urâte și rele
„Dragă Moș Crăciun, îți scrie o fată de 8 ani. Mă numesc Anastasia. Aștept cu nerăbdare să sosești și în acest an, aducând aerul de poveste și misterul sărbătorilor de iarnă.
Îți cer scuze de faptele mele urâte și rele. Dacă mă ierți, atunci aș vrea sănătate, fericire, bucurie și ca familia mea să trăiască mult și bine.
Ți-am pregătit o surpriză plăcută. Abia aștept să vii cu darurile pentru familia mea – mama mea, bunica mea. Cu drag, Anastasia”.
Scăunelul de sub brad te așteaptă
„Dragă Moș Crăciun, sunt elevă în clasa a IV-a „C”. Mă numesc Tania C. Pentru mine, anul 2016 a fost excelent, pentru că a fost plin de surprize. Vreau să-ți mulțumesc pentru darurile precedente.
Vreau să te rog să aduci multă sănătate pentru părinții mei. Iar mie să-mi aduci multe succese și righizite (n.red.: rechizite).
Scăunelul de sub brad te așteaptă. La mulți ani! Cu drag, Tatiana”.
Mămica își face griji
„Bună, Moș Crăciun! Mă numesc Cătălin și am 10 ani. Am două surioare minunate. Sunt în clasa a IV-a. Sunt dansator sportiv. În dansurile sportive mă strădui din toate puterile și reușesc de minune. Am peste 23 de medalii, 40 de diplome de merit și multe cupe.
La noi în familie a venit o nenorocire. Tăticul meu s-a îmbolnăvit grav, i s-a făcut a treia operație pe craniu, are o boală grea. Mama nu poate lucra din cauza că stă acasă cu surioara cea mică de un an și zece luni.
Din acest motiv, nu pot concura la toate concursurile, chiar dacă îmi doresc foarte mult. Eu vin acasă târziu de la antrenamente și mămica își face griji. Aș dori foarte mult un telefon pe care să mă poată suna mama mea.
Moș Crăciun există! Cu drag, Cătălin”.
Haine, telefon, enciclopedie și dulciuri
„Dragă Moș Crăciun, Mă numesc Constantina și am 12 ani. Sunt o fată deșteaptă și curajoasă. Îmi bucur părinții cu locuri de frunte la concursuri. Îmi place să dansez și să cânt la pian.
În acest an te aștept foarte nerăbdătoare pentru a aduce zgomotul fermecător al sărbătorilor de iarnă. Aș fi nespus de veselă dacă în acest an aș primi cadouri. Îmi doresc un set complet de haine pentru iarnă, un telefon marca iphone 5S, o enciclopedie despre istorie, biologie, astronomie (poți alege) și dulciuri.
În fiecare an împodobesc Pomul de Crăciun, în special pentru tine. Sunt plină de speranțe că voi primi acest cadouri. Cu drag și respect, Constantina P.”.
Nu permite salariul
„Dragă Moș Crăciun, îți scrie Ion V. și sunt din orașul Rezina. Trăiesc numai cu mama. Tata a decedat. Aș dori ca anul acesta să primesc un calculator sau un telefon mobil ca să mă ajute la lecții, pentru că mamei nu-i permite salariul.
Vă rog foarte frumos să-mi îndepliniți dorința, căci anul trecut v-am scris și nu mi-a venit niciun răspuns. Cu drag, Ion”.
Dacă doriți să fiți Moș Crăciun pentru copii și vreți să-i ajutați, puteți să telefonați la Academia lui la numărul de telefon: 022 430 430 sau la noi în redacție – 022 222 458.
După ce se colectează toate scrisorile la Academia lui Moș Crăciun, ele sunt trimise pe „Pomul Dorințelor”. De acolo, sunt luate de cei interesați să îndeplinească dorințele copiilor orfani sau din familii social-vulnerabile. Anul trecut, Academia lui Moș Crăciun a primit peste 13 mii de scrisori.