Interviu

Siegfried Mureşan: „Rusia vrea ca R. Moldova să fie slabă şi uşor şantajabilă”

Vorbim despre Siegfried Mureșan, candidat la europarlamentare din partea Partidului „Mişcarea Populară", în vârstă de doar 33 de ani, care are a acordat un interviu în exclusivitate pentru TIMPUL. De asemenea, Mureșan are o carieră academică și politică la Berlin și Bruxelles, unde „dacă ești bun și muncești, poți să îți îndeplinești obiectivele”.

– Cât de important este că basarabenii să fie reprezentanţi sau, mai mult, să fie prezenţi în Parlamentul European (PE)?
– Este foarte important ca interesele basarabenilor să fie reprezentate în PE de către europarlamentari. România are 32 de europarlamentari, iar eu candidez din partea Partidului „Mişcarea populară” (PMP). Este un partid nou, susţinut în mod deschis de preşedintele Traian Băsescu, iar angajamentul său pentru RM, pentru basarabeni, pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului este indiscutabil. Noi, candidații şi viitorii europarlamentari ai Partidului „Mişcarea Populară” mergem acolo cu această agendă, și anume, de a da cetăţenilor RM şansa pe care o avem şi noi în România – aceea de a trăi în siguranţă, în prosperitate și de a avea un viitor mai bun. Or, acest lucru nu poate fi decât în Europa. Drumul RM trebuie să fie clar – spre Vest, exact cum a fost şi drumul pentru noi. Un lucru ce diferenţiază fundamental UE de Federaţia Rusă, în raport cu RM, este că Europa vrea dezvoltarea R. Moldova, vrea o țară puternică, care să stea pe propriile ei picioare și care să ofere un viitor mai bun oamenilor. De cealaltă parte, Federaţia Rusă vrea ca RM să fie slabă, uşor şantajabilă și la mâna lor. Iar noi nu vrem acest lucru. Aşadar noi vom milita pentru apropierea cât mai rapidă de Europa. România este la momentul de faţă în NATO, UE, va fi în curând în zona euro. Eu vreau ca şi Moldova să beneficieze de securitatea şi prosperitatea din Uniunea Europeană. Eu vreau o Europă puternică.

– Sunteți pe locul secund pe lista PMP pentru europarlamentare. Cu ce proiecte veţi merge în PE?
– Proiectele cu care voi merge în PE sunt în egală măsură importante atât pentru R. Moldova, cât și pentru România, dar şi pentru Europa. Sunt un om la început de viaţă politică. Am 33 de ani şi candidez acum pentru prima dată. Îmi doresc ca tinerii români, de pe ambele maluri ale Prutului, atât din Moldova, cât şi din România să privească din nou cu încredere spre viitor. Pentru asta, tinerii au nevoie de locuri de muncă stabile şi bine-plătite, iar eu voi susţine toate măsurile care duc la crearea de locuri de muncă pentru tineri în România şi în RM. UE a înţeles că reducerea şomajului în rândul tinerilor trebuie să fie o prioritate. UE alocă 8 mlrd. de euro pentru crearea locurilor de muncă pentru tineri în anii 2014 – 2015. Vreau ca aceşti bani să ajungă la tinerii români. Iar guvernul are o datorie de a propune proiecte astfel încât aceşti bani să ajungă la tineri. Până acum acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că guvernul nu-şi face datoria. Însă eu voi lucra cu toate instituţiile europene pentru a veghea ca aceşti bani să ajungă la destinaţie şi mă voi asigura că nu vor fi pierduţi. Aşadar, în primul rând mă voi concentra pe sprijinirea tinerilor antreprenori, căutarea locurilor de muncă şi alte proiecte economice mari.



– Alexandru Leșco, fost deținut politic, este pe locul opt pe lista candidaților la europarlamentare din partea Partidului Mișcarea Populară. De ce anume Alexandru Leșco?

– Spre deosebire de alte partide, noi acordăm locul opt din lista noastră unui candidat din RM. Niciunul din celelalte partide nu a acordat unul din primele locuri unui candidat basarabean. Asta pe lângă faptul că preşedintele partidului nostru, Eugen Tomac, este din RM. De ce dl Leșco? Eu sunt acum în campanie electorală şi mă plimb prin toate colţurile ţării, fie că merg la Satu Mare sau la Chişinău, la Bucureşti sau acasă, la Hunedoara. Astfel, aflu care sunt problemele oamenilor, dar adesea tot de la oameni afli soluțiile problemelor cu care se confruntă. Şi aceste soluţii sunt mult mai bune decât le poate inventa un politician care stă într-un birou la Bruxelles. De aceea, avem nevoie de legături cu oamenii de la faţa locului. Pentru noi, viitorii europarlamentari, este mult mai uşor să ajutăm Republica Moldova dacă avem contactul cu realitatea, dacă unul dintre noi este din RM. Și chiar dacă dl Leșco nu va intra în PE din prima zi este important să fie alături de noi, să lucreze alături de noi, să-şi pună experiența lui la dispoziţie, pentru că astfel vom cunoaşte mai bine realitatea din R. Moldova, din Transnistria, o realitate pe care el trăit-o de atâta timp.

– Cum vedeţi Europa în cinci – zece ani?

– Pentru mine Europa este soluţia pentru unele provocări mari cu care ne confruntăm în politică externă. Numai împreună putem fi fermi în faţă Rusiei. Numai dacă vorbim cu o singură voce putem conta în negocierile cu Rusia şi cu alte regiuni ale lumii. Eu vreau o Europa unită, puternică, integrată, o Europă în care regulile se respectă, care apară cetăţeanul de abuzuri, de politicienii iresponsabili, de guverne. Eu vreau o Europă mare şi puternică, dar care să ne lase să ne facem treaba pe plan local şi regional, pentru că noi ne cunoaştem problemele mai bine. Nu-mi doresc o Europă care să-mi spună ce să mănânc la amiază sau seara. Eu vreau o Europă care să rezolve problemele la care se pricepe cel mai bine, iar restul lucrurilor să le lase în seama autorităţilor locale care cunosc problemele mai bine.

– Cu ce mesaj aţi convinge românii de aici să iasă la vot la alegerile europarlamentare pe 25 mai?
– După cum am spus, Europa are multe de oferit şi României, şi R. Moldova. Alegerile din 25 mai vor decide în ce direcţie va merge UE, iar lucrul acesta e important pentru RM. Ne dorim o Uniune Europeană condusă de forţele centru-dreapta, aşa ca noi PMP, care vrem o economie puternică, bani publici gestionați cu atenţie, politică externă fermă faţă de Rusia.

Timpul.md (V.P.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *