Silvia Radu: Structura Primăriei Chișinău trebuie simplificată
Potrivit ei, toți cei care nu-și fac bine lucrul vor trebui să plece și să ofere posibilitatea să vină oameni profesioniști care cu adevărat vor să lucreze și să schimbe lucrurile la Primăria Chișinău. Funcționara susține că și-a propus în scurtul mandat pe care îl are cel puțin să pornească un mecanism care să nu permită primarilor să abuzeze de încrederea oamenilor și de bugetul municipal.
„Corupția în municipiul Chișinău este ca în filmele științifico-fantastice, iar chișinăuienii ar vedea doar vârful aisberg-ului corupției. Mie nici până astăzi nu-mi vine a crede că nivelul corupției poate ajunge atât de înalt și atât de dramatic într-un municipiu european în care oamenii merită să fie cel puțin respectați și legislația merită să fie respectată”, a spus Silvia Radu.
Potrivit ei, având în vedere situația în care se află în prezent municipalitatea, oamenii au nevoie de un primar din afara politicii pentru că „a fost mult prea suficient ca pe spatele Chișinăului să se facă jocuri geopolitice, iar oamenii să sufere de pe urma proastei gestionări a celor care au venit și au condus Primăria fără să aibă cunoștințe, experiență sau măcar să depună efort în ceea ce ține de rezolvarea problemelor locuitorilor urbei”.
Primarul interimar consideră că pentru faptul că Dorin Chirtoacă a demisionat nu trebuie să fie făcut martir. El demult trebuia să demisioneze pentru că a pierdut încrederea chișinăuienilor în ceea ce ține de gestionarea Primăriei. „Oamenii au suferit mult prea mult din cauza aceasta și acum este necesar un efort mult prea mare atât financiar, cât și din punctul de vedere al gestiunii pentru a repara toate lacunele acumulate”, susține Silvia Radu.
Șefa Primăriei a spus că nu a luat o decizie dacă va candida la alegerile municipale anticipate, dar chiar dacă va lua o decizie în acest sens, nu va fi reprezentantul al niciunui partid și nu va adera la nicio mișcare politică pentru a candida.
Sursa: Ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!