Simona Halep: Nu o să fie uşor, dar voi da totul să câştig turneul de la Bucureşti
"Sunt bucuroasă că joc la acest turneu, am amintiri frumoase din 2014. Sper să repet acelaşi rezultat. Nu o să fie uşor şi nu ştiu ce va fi. Dar eu voi da totul ca să câştig. O să vedem duminică dacă voi ajunge în finală. Eu mă simt bine, sunt sănătoasă. Faţă de 2014 am un pic mai multă experienţă, jocul meu nu ştiu dacă s-a schimbat foarte mult, dar încerc să progresez cât mai mult. Sunt destul de agresivă acum, am jucat un tenis destul de bun la Wimbledon, iar mental sunt bine", a spus Simona Halep la tragerea la sorţi a tabloului principal, conform site-ului oficial al turneului de la Bucureşti.
În runda inaugurală a turneului de la Bucureşti, sportiva din Constanţa va evolua împotriva unei jucătoare aflată pe locul 188 în clasamentul WTA, Barbora Krejcikova, din Cehia. Va fi primul meci direct între cele două sportive.
"Eu iau fiecare meci în serios şi sunt sigură că va fi dificil. O să fie greu primul tur aici, sunt emoţii, dar mă bucur că sunt înapoi la acest turneu şi că sunt aptă să joc. Sper să câştig. Îmi face plăcere că sunt acasă şi că pot să joc în faţa românilor. Nu contează unde, important e să joci şi să faci tot posibilul să câştigi, mai ales când eşti acasă", a declarat Halep.
În primul tur al competiţiei dotate cu 226.750 de dolari va avea loc un alt meci extrem de interesant, între Monica Niculescu (47 WTA) şi Andreea Mitu (159 WTA), componente ale naţionalei de Fed Cup a României.
"Nu cred că e vina mea că am tras aşa. Îmi pare rău că joacă două românce în primul tur, dar aşa e tragerea la sorţi a tabloului. Şi eu am picat de multe ori mai puţin bine. Dar cea mai bună să câştige şi să facă un meci frumos", a mai spus Halep.
Turneul BRD Bucharest Open se va desfăşura în perioada 11-17 iulie la Arenele BNR.
Sursa: Mediafax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!