Ultima oră

Simona Halep va juca la Wimbledon

"Accidentarea nu este gravă, dar mi-a fost frig pe teren, mușchiul de la umăr s-a contractat, iar fizioterapeutul mi-a spus că ar trebui să mă opresc, pentru că s-ar putea să se agraveze. Dar voi fi aptă pentru Wimbledon", a declarat Halep, informează wtatennis.com, conform sursei citate.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a abandonat, miercuri, meciul cu germanca Annika Beck, locul 55 WTA, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la omoplatul drept, în turul doi al turneului de la ‘s-Hertoghenbosch (Olanda).

Simona a câştigat primul set cu scorul de 7-5, în 50 de minute. În pauza dintre seturi, care a durat aproape nouă minute, Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului, acuzând dureri la gât şi la omoplatul drept. Această intervenţie a fost făcută după time out-ul tehnic solicitat de Beck.

Românca, deţinătoarea trofeului la turneul WTA olandez, a cerut din nou ajutor medical la scorul de 1-2 şi 2-3, în setul doi. După ultima intervenţie, Halep a anunţat arbitrul de scaun că nu mai poate continua, după o oră şi 16 minute de joc.
În luna mai, Simona Halep a abandonat şi la turneul de la Roma, după ce câştigase în turul 2, pentru a fi aptă de joc la Roland Garros, unde a ajuns în finală.

Sursa: Romanialibera.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *