Actualitate

Sirenele au sunat din nou la Timişoara. În urmă cu 26 de ani, oraşul era declarat liber de comunism

Duminică, de la ora 13.00, la Timişoara au sunat, timp de trei minute, sirenele antiaeriene pentru a marca momentul în care, în urmă cu 26 de ani, municipiul devenea primul oraş liber de comunism din România.

Momentul a devenit deja tradiţional la Timişoara, pentru dată de 20 decembrie.

Duminică, la fel că şi în ceilalţi ani, aproximativ 20 de revoluţionari au urcat în balconul Operei Naţionale Române din municipiu şi au rememorat momentele petrecute în urmă cu 26 de ani. De asemenea, alţi câţiva revoluţionari s-au aflat în Piaţă Victoriei, pe platoul din faţă Operei, purtând drapele tricolore.

Mai mulţi trecători din Piaţă Victoriei s-au oprit, în semn de respect faţă de eroii Revoluţiei de la Timişoara, în momentul în care sirenele au început să sune, în timp ce alţii mai tineri nu înţelegeau ce se întâmplă.

Evenimentele dedicate Revoluţiei de la Timişoara continuă duminică, de la ora 17.00, când în Piaţă Victoriei, pe scenă amplasată în faţă Operei, vor avea loc concerte rock în memoria eroilor Revoluţiei.

Astfel, în cadrul evenimentului "Rock for Revolution" vor concerta trupele Mere, Sanctuar, Sonatic, The Weekend Band, Vest Phoenix Cover şi Phoenix.

Manifestările dedicate eroilor Revoluţiei de la Timişoara se vor încheia luni, când, între orele 12.00 şi 14.00, vor fi depuse coroane de flori în "punctele cheie" din oraş în care s-au petrecut evenimentele din decembrie 1989.

În urmă cu 26 de ani, în 20 decembrie 1989, timişorenii adunaţi în număr mare în faţă Operei pentru a lupta împotriva regimului de la acea vreme au declarat Timişoara primul oraş liber de comunism din ţară. Astfel, ei nu l-au mai recunoscut pe Nicolae Ceauşescu drept preşedintele României.

sursa: ziare.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *