Siria: Cel puțin 18 civili morți într-un bombardament al rebelilor asupra unui cartier kurd din Alep
Acest atac, survenit marți, a rănit de asemenea 70 de persoane, între care 30 de copii, a precizat OSDO, adăugând că aceasta constituie o încălcare a acordului de încetare a ostilităților, în vigoare de la 27 februarie.
‘Un bombardament major s-a soldat marți cu 18 morți în rândul civililor, între care trei copii, o femeie însărcinată și o femeie în vârstă’, a anunțat OSDO. ‘Este vorba de o încălcare foarte clară a armistițiului’, a declarat la rândul său directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Atacul a vizat cartierul cu majoritate kurdă Cheikh Maksoud, unde aproximativ 50.000 de locuitori sunt prinși în capcană între cartierele controlate de regim și zonele rebelilor.
Rebelii, între care gruparea islamistă Ahrar al-Sham, aliată a Al-Qaida în Siria, au continuat miercuri bombardarea Cheikh Maksoud, menționează OSDO.
Potrivit lui Abdel Rahmane, rebelii încearcă să preia controlul cartierului deoarece le va permite să aibă ‘o rampă de lansare pentru atacuri’ asupra forțelor guvernamentale.
Orașul Alep, fostă capitală economică a Siriei, este divizat din 2012 între cartiere ale rebelilor și zone deținute de forțele regimului lui Bashar al-Assad. Kurzii, care reprezintă aproximativ 15% din populația siriană, au încercat să evite confruntările cu cele două părți de la declanșarea conflictului. Conflictul sirian s-a soldat cu peste 270.000 de morți și milioane de persoane au fost strămutate din 2011.
Sursa: Agerpres