Actualitate

Sistemul de asigurări medicale, neatractiv

Reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) explică această realitate prin faptul că acest sistem nu este atractiv din cauza calității serviciilor medicale. Directorul CNAM, Mircea Buga, afirmă că sunt efectuate mai multe acțiuni de către instituție pentru a determina cetățenii să procure polița de asigurare medicală și să beneficieze de servicii medicale gratis.

10 ani de închisoare pentru că ar fi încercat să-și omoare fosta concubină

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit vinovat în tentativa de omor a fostei concubine. Fapta a avut loc în luna mai într-un bar din localitate, unde bărbatul a înjunghiat victima, însă acesta a fost oprit de câțiva localnici, iar, din fericire, femeia a supraviețuit. Bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sentința este cu drept de atac.

Agentul termic nu va fi deconectat până la sfârșitul lunii

Cel puțin până la sfârșitul lunii martie, livrarea agentului termic nu va fi sistată, aceasta pentru că termometrele vor mai indica valori negative pe parcursul nopții. Declarațiile aparțin directorului general al „Termocom”, Mihai Cernei, care au fost făcute în cadrul ședinței săptămânale a subdiviziunilor și serviciilor de la primărie.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *