Sistemul informațional al Serviciului 112 va recepționa și mesaje text
Declarația a fost făcută de Liviu Oboroc, directorul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal2, transmite IPN.
Totodată, 10 operatori ai Serviciului vor fi instruiți în preluarea apelurilor în limbajul mimico-gestual. Această procedură urmează să fie aplicată până la darea în exploatare industrială a sistemului, adică până la 30 iunie. „Funcționalitățile acestui sistem permite ca automat să fie înregistrat numărul de telefon și în unele situații și numele apelantului. La fel, o componentă nouă și foarte importantă este localizarea geografică a apelantului”, a mai declarat Liviu Oboroc.
Veaceslav Plămădeală, șef de departament în cadrul Centrului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, susține că medicii așteaptă ușurarea muncii lor odată cu implementarea acestui serviciu. „Dispecerii medicali așteaptă, în special, o triere minuțioasă a solicitărilor false”, spune Veaceslav Plămădeală. Pentru a determina dacă este o solicitare falsă sau nu, există un set de întrebări și evaluări care sunt adresate solicitantului. Potrivit lui Veaceslav Plămădeală, importantă în acest caz este, la fel, experiența și pregătirea psihologică a dispecerilor.
Serviciul unic de urgență de tip european 112 a devenit activ, în regim operațional, pe 29 martie. Numărul poare fi apelat neîntrerupt și gratuit de la orice telefon fix sau mobil.
Sursa: Ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!