SISTEMUL PUTIN, un manual al regimului Voronin

Constructia regimului Voronin nu s-a bazat pe principiile democratiei occidentale, dimpotriva, a copiat in parte sistemul Putin

In volumul „KGB-ul la putere”, cunoscutul istoric si jurnalist francez Thierry Wolton descrie cu probe concludente lupta pentru putere din culisele Kremlinului, purtata de vechii kaghebisti pentru a instaura un nou regim de fier dupa caderea URSS. „Aceasta autocratie nu poate accepta separatia puterilor, nici libertatea presei, nici alegerile libere – criteriile esentiale ale democratiei. Astazi, „silovicii” (structurile secrete si cele de forta – n.n.) dispun de mult mai multa putere decat a visat vreodata KGB-ul, chiar in ceasurile cele mai negre ale terorii staliniste”, noteaza autorul. Urmarind atent modul in care Putin a confiscat puterea totala in Rusia, descoperim unele asemanari uluitoare cu realitatile regimului Voronin si intelegem de ce, imediat dupa alegerile fraudate din 5 aprilie, primul sef de stat care s-a grabit sa-l felicite pe Voronin a fost Dmitri Medvedev.

Adevaratii mostenitori ai URSS nu sunt politicienii care au abandonat ideologia comunista in favoarea democratiei, afirma Thierry Wolton, ci fostii ofiteri KGB care, dupa o aparenta remisiune in epoca Eltin, au redobandit puterea politica si economica, subordonandu-si imensul patrimoniu al statului rus.

Afacerea Leningrad

Cine este Putin si cum a ajuns el la putere? Familia in care s-a nascut a avut legaturi stranse cu comunismul sovietic, tatal sau facand parte din NKVD, iar bunicul sau fiind bucatarul lui Lenin si al lui Stalin. Studentul Putin a facut totul pentru a fi remarcat de serviciile secrete, insa „cariera sa de spion a fost una de ofiter sters, incapabil de a se distinge din gramada”. „Molia”, dupa cum i se zicea la KGB, a lucrat in contraspionaj la Leningrad, apoi la o baza secundara din Germania de Est. In 1989 s-a intors in tara fara glorie, dupa ce ocupase doar functii necalificate. Aici devine prorector al Universitatii din Leningrad si supravegheaza intelectualitatea.

Cariera sa a luat o alta intorsatura dupa ce, apropiindu-se de Anatoli Sobceak, primarul capitalei de nord, a fost numit insarcinat cu relatiile externe ale orasului, apoi responsabil de privatizari si viceprimar. Activitatile comerciale pe care le-a facut Putin in acea vreme sunt pastrate in taina si astazi. Deputatul Iuri Scekiscikin a incercat sa le ancheteze, dar, in iulie 2003, a fost otravit… La inceputul anilor ’90, alesii locali i-au solicitat demisia, ca urmare a unei sumbre afaceri de troc cu materii prime, care a costat orasul peste 100 mln. de dolari, dar dosarul a fost clasat. Gasim numele Putin si in afacerea „Trei Balene”, in care sute de milioane de dolari din taxele aferente contractelor acestei societati au fost deturnate in beneficiul militiei si FSB. Justitia germana s-a interesat de Putin, cand i-a gasit numele in consiliul unei societati implicate in operatiuni de spalare de bani. In cinci ani, orasul s-a pomenit cu datorii de circa 600 mln. de dolari, ceea ce l-a costat pe Sobceak urmarirea in justitie. In 1996, dupa ce il ajuta pe acesta sa fuga in Franta, Putin intra in administratia Kremlinului, iar peste doi ani este numit sef al FSB si responsabil al Consiliului de Securitate. In 1999, ajungand prim-ministru, el il invita pe Sobceak in Rusia, dar trei luni mai tarziu acesta moare de o criza cardiaca. „Gurile rele vad in subita sa disparitie mana lui Putin, care vroia sa scape de un martor suparator al trecutului sau”, sustine Wolton.

Promovat prin razboiul cecen si masacrele din 1999

"Avem un parlament pseudopluralist, avem pseudoalegeri, pseudojustitie, mass-media pseudoindependente. Rusia s-a transformat intr-un sat al lui Potiomkin". Grigori Iavlinski

Pana in 1999, Putin era necunoscut marelui public. Incercand sa-si gaseasca un succesor, Eltin ar fi cautat o persoana obedienta, care sa-i asigure si imunitatea pe viata. Sociologul Boris Kagarlitki scria: „E zugravit Putin ca un „conducator puternic”, dar el era un birocrat mediu, total lipsit de vointa si de initiative personale. Eltin i-a incredintat sa-l succeada, cum ai incredinta o sarcina birocratica unui functionar”. Aleksandr Litvinenko, fost agent KGB refugiat la Londra, estima ca Putin facea parte din strategia pusa la cale de „organe”, pentru a lua puterea in Rusia. In noiembrie 2006, Litvinenko a fost asasinat cu plutoniu.

Viata politica rusa de atunci era dominata de primarul Moscovei, Iuri Lujkov, si ex-premierul Evgheni Primakov. Pentru a deveni presedinte in 2000, Putin urma sa fie facut cunoscut cu orice pret. Wolton noteaza: „Ideea de a face din maruntul cekist Putin un om providential a incoltit, fara indoiala, in cateva minti diabolice”, care a costat sacrificii comise cu un cinism cutremurator. In iunie 1999, comandantul de gherila cecen, Samil Basaev, ar fi avut o intalnire in Franta cu oligarhul rus Boris Berezovski, care nu si-a negat legaturile cu liderii ceceni. In iulie, satelitii americani au identificat manevre ale armatei ruse la bazele din Caucazul de Nord, unde deja erau trimisi noii recruti rusi. La 7 august 1999, un comando cecen condus de Basaev proclama Daghestanul drept republica islamica, iar peste doua zile Putin e numit premier. La 4 septembrie, la Buiansk, Daghestan, o mina distruge un imobil locuit de rusi, soldat cu 64 de victime. La 9 septembrie, in Moscova, o bomba distruge un bloc de pe str. Gurianov (94 de morti). La 13 septembrie, pe bd. Kasirski din Moscova o explozie provoaca prabusirea altui imobil (70 de morti). La 16 septembrie, la Volgodonsk, un camion explodeaza in fata unui imobil (19 morti). La 1 octombrie, armata rusa a invadat teritoriul cecen. „Lansatoare de flacari, napalm, bombe lacrimogene – toate armele interzise de Conventia de la Geneva au fost utilizate. Torturi, violuri, executii sumare, deportari – toate drepturile omului au fost batjocorite. In timpul terorii staliniste, au fost eliminati 44 de sovietici din 10.000, iar din noiembrie 1999 au fost ucisi 46 de ceceni din 10.000”, specifica Wolton.

Dubrovka si Beslan, aceeasi mana?

Autorul conchide, prin probe, ca razboiul cecen urmarea sa-i dea importanta lui Putin la alegeri, iar atentatele presupuneau instaurarea unui climat de teroare, pentru a determina populatia sa faca corp comun cu puterea. Nici comanditarii, nici executantii tragediilor nu au fost identificati nici pana azi. Ziarul „Versia” a publicat documente si marturii, precum ca negocierile cu privire la atentate le-au purtat ofiterii FSB cu Sirvani, fratele lui Samil Basaev. Din dosarul fratilor Basaev de la serviciul de spionaj se vede ca ei erau agenti GRU, cu state de plata. Dupa aceasta publicatie, Artiom Borovik, redactorul-sef de la „Versia”, a murit in circumstante suspecte. Si generalul Lebed s-a expus pentru „Le Figaro”: „Oricare comandant cecen, daca vroia sa se razbune, ar fi aruncat in aer generali sau sediile MAI, FSB, depozite de arme, dar nu oameni simpli. Inteleg ca a existat un acord cu Basaev, care este informator KGB”. Peste cateva zile, Lebed si-a negat declaratiile, apoi a fost vizitat de Berezovski, dupa care s-a tinut departe de scena politica pana in aprilie 2002, cand moare intr-un ciudat accident de elicopter. Mihai Trepaskin, fost ofiter al KGB, deputatul Serghei Iuscenko si altii care au avut curajul sa abordeze acest subiect fie ca au decedat, fie ca au fost arestati.

Dupa aceste evenimente, ratingul lui Putin a crescut brusc. In august 1999, sondajele ii dadeau 1% din intentiile de vot, dupa atentate – 14%, dupa interventia in Cecenia – 32%, pentru ca apoi sa depaseasca 50%. La Kremlin, Putin a prelungit strategia tensiunii voite. In numele luptei antiteroriste, pentru a justifica noi legi exceptionale, „organele” au organizat luarea de ostatici la Teatrul „Dubrovka” din Moscova, in octombrie 2002, care a adus 29 de victime. Jurnalista Anna Politkovskaia a pus in evidenta rolul pe care l-a jucat in aceasta tragedie un anume Hanpas Terkibaev, care i-a condus in teatru pe cei circa 40 de teroristi, a purtat negocieri cu politia si a fost singurul care a parasit terenul, inainte de asalt, inconjurat de trupele de elita. Dupa tragedie, Terkibaev a devenit „consultant” la Kremlin. In interviul acordat Annei Politkovskaia, el a recunoscut ca e agent FSB, dar peste cateva luni a decedat intr-un accident, iar jurnalista a fost omorata in octombrie 2006. In septembrie 2004 are loc o noua tragedie organizata dupa scenariul Dubrovka, la scoala din Beslan, Osetia de Nord, cu 311 morti. „In ambele cazuri autoritatile au justificat numarul victimelor prin comportamentul agresiv al teroristilor, in timp ce tocmai asaltul nesabuit al fortelor de securitate, care n-au tinut seama de vietile oamenilor, a condus la masacre”, afirma Wolton.

Politia si serviciile secrete detin monopolul puterii

In culisele tensiunilor, Putin a instaurat un regim militaro-politienesc. Rusii au fost chemati sa serbeze din nou Ziua cekistului la 20 decembrie (la aceasta data a fost creat CEKA, din care a provenit KGB). Libertatile cucerite de rusi au inceput sa fie stirbite in favoarea FSB-ului: inregistrarea obligatorie la adresa sa de domiciliu, prevedere abolita in 1993, a fost reabilitata; „denuntul anonim” este din nou incurajat ca un act civic; „organele” pot investiga viata privata, practica interzisa in 1998; avand in grija securitatea sistemelor de informatii si telecomunicatii, inclusiv televiziunea, „organele” tin audiovizualul sub control; FSB are sarcina de a asigura „respectarea ordinii si a legii” in perioada electorala; acordul FSB e necesar pentru toate legile votate in parlament, in ce priveste proprietatea intreprinderilor etc.

Structurilor de forta si de drept le este alocata o treime din cheltuielile statului. Din 2000, bugetul FSB a crescut de trei ori, cel al MAI – de 2,5 ori, cel militar se mareste anual cu 30%. Potrivit Academiei de Stiinte a Rusiei, 78% din functionarii aparatului de stat sunt proveniti din structurile de forta. Si la Kremlin, Putin s-a inconjurat cu cei mai credinciosi prieteni. Victor Ivanov, secretarul general adjunct al Administratiei Prezidentiale, l-a recrutat in KGB. Prim-viceprim-ministrul Serghei Ivanov a fost colegul sau de KGB la Leningrad. Ion Secin, sef-adjunct al Administratiei Prezidentiale, a fost seful sau de cabinet la primarie. Actualul presedinte, Dmitri Medvedev, i-a fost sef al Administratiei Prezidentiale si prim-viceprim-ministru. Legatura lor vine din anii ’90, cand, la Leningrad, Medvedev i-a organizat, ca expert juridic, apararea in fata acuzatiilor de coruptie, lansate de un grup de deputati.

Anual, rusii platesc judecatorilor cate 100 mln. USD

In mai 2000, Kremlinul a instituit o noua decupare a tarii in sapte districte, instaland in fruntea lor „subprefecti” proveniti din armata, MAI si FSB, pe care numai presedintele are puterea de a-i destitui. In cateva luni, 85% dintre procurori si 70% din conducerile regionale ale MAI si FSB au fost schimbate cu oameni fideli noului regim. Elitele sovietice, ramase in administratia publica locala, s-au reconvertit in conducatori ai partidului prezidential „?????? ??????” („Rusia Unita”), punandu-se la dispozitia executivului, ca si in comunism.

Planul acestor schimbari le apartine „organelor”. Putin doar a fost pus in fata, stiind sa profite de dezamagirea rusilor de dupa reformele lui Eltin. „Organele de forta” s-au substituit poporului, luand decizii pentru el, eliminand orice concurenta considerata primejdioasa si formand institutii fara capacitate de decizie. La propunerea Kremlinului de a oferi o voce societatii civile, in 2005 s-a constituit o Adunare Populara. Insa sefii acesteia au fost numiti de putere, avand misiunea de a sustine asociatiile care-i sunt favorabile. Comitetul „Helsinki” si organizatia „Memorial”, care au denuntat mascarada, s-au trezit urmarite de fisc. Grigori Iavlinski, liderul partidului de opozitie „Iabloko”, deplange situatia: „Avem un parlament pseudopluralist, avem pseudoalegeri, pseudojustitie, mass-media pseudoindependente. Rusia s-a transformat intr-un sat al lui Potiomkin”.

Curtea de Conturi si-a pierdut independenta in 2007, cand Putin si-a arogat dreptul de a-i numi auditorii. Independenta judecatorilor, votata in 1993, a fost abandonata si justitia a redevenit o piramida a Kremlinului. Curtea Suprema este numita de un Inalt Colegiu de Calificare, membrii caruia sunt alesi de seful statului. „In acest sistem, e suficient ca un functionar sa dea un telefon judecatorului, pentru ca acesta sa dea verdictul care se asteapta de la el”, scria Anna Politkovskaia. Solidaritatea intre justitie, politie si serviciile secrete a devenit totala. Azi, mai putin de 1% din cei aflati in arest preventiv sunt achitati, desi, in timpul lui Stalin, acest indice atingea 10%. Potrivit Institutului Indem, oamenii sunt nevoiti sa corupa judecatorii si le platesc anual pana la 100 mln. dolari; 72% dintre rusi nu recurg la tribunale pentru ca nu au bani de mita, iar 78% nu sesizeaza tribunalele pentru ca acestea nu le fac dreptate. Majoritatea celor 47.000 de plangeri ale rusilor, inregistrate la CEDO, denunta torturile din comisariate.

„Si Stalin l-ar fi putut invidia”

Cultul personalitatii e in toi – numele Putin e dat strazilor, soiurilor de plante, nou-nascutilor, portretele si fotografiile sale sunt afisate in locuri publice. „A 50-a aniversare a lui Putin a declansat un desfrau de linguseli, pentru care Stalin l-ar fi putut invidia”, scrie Wolton. Toate marile canale acorda zilnic jumatate din timpul de antena subiectelor dedicate lui Putin, guvernului si „Rusiei Unite”. Directorii TV se intalneau cu el de doua ori pe luna, iar redactorii-sefi – o data pe saptamana. Jurnalistii rusi au fost pusi sub supraveghere politica. Din 2000, 19 dintre ei au fost asasinati, iar riscurile la care se expun acestia incita breasla la autocenzura. Majoritatea cotidianelor din Moscova apartin oligarhilor apropiati puterii. Aleksandr Mamut, un alt magnat al lui Putin, a cumparat drepturile asupra blogurilor cu caractere chirilice de la platforma „Live Journal”, utilizata de catre cea mai mare parte a internautilor rusi. Dar exista si institutii media care reusesc sa-si faca o voce discordanta, dar numai atata timp cat autoritatile au acest interes. „Sunt un alibi. Datorita noua, puterea pretinde ca presa e libera”, a recunoscut directorul „Eho Moskvi”. Rusia fiind supravegheata de Occident si orice intoarcere pe model sovietic fiind imposibila, „organele” trebuiau sa para ca mizeaza pe procesul democratic. Pentru a deruta populatia, s-a creat o caricatura a democratiei, finantandu-se grupari extremiste, ziare antisemite, lideri nationalisti.

Pana a-l succeda pe Putin, lui Medvedev i-a scapat declaratia: „Alegerile sunt o amenintare pentru stabilitate”. Wolton argumenteaza: „Rusia traieste o mascarada democratica cu multimea de fraude electorale, de partide de mucava, de opozitie tinuta cu botnita si de legi electorale croite pe masura, ca sa asigure aceeasi putere. Urne pline pana la refuz si alegatori fictivi au fost la ordinea zilei de la prima alegere a lui Putin”. La 9 septembrie 2000, „Moscow Times” anunta ca peste 1,3 mln. de alegatori fusesera adaugati pe liste. Exista cazuri cand functionarii au fost „incurajati” sa voteze pentru „Rusia Unita” sub amenintarea ca vor fi dati afara, pensionarilor li s-au promis medicamente gratuite, batranilor li s-a dat de inteles ca in cabina de vot exista camere care ii supravegheaza.

Concurentii electorali sunt amenintati si santajati

In stil kaghebist, Putin si aliatii lui nu suporta nicio opozitie. In 2004, dorind sa candideze la prezidentiale, ex-spicherul Ivan Ribkin a pretins ca va face dezvaluiri despre trecutul lui Putin. Peste putin timp, el a disparut, ca sa apara mai tarziu, inspaimantat, si sa se retraga din cursa. Fostul premier M. Kasianov, care si-a depus candidatura in 2008, a fost imediat acuzat de abuz de putere si coruptie, iar fiscul s-a tinut de el pana s-a retras. Garry Kasparov, candidat al liberalilor in 2008, a suferit jigniri si arestari. In timpul deplasarilor in provincie, ii era dificil sa se cazeze, sa se hraneasca si sa inchirieze sali.

Pentru a mentine iluzia pluralitatii de opinii, Kremlinul a creat si Partidul „Rusia Dreapta”. Totusi, pentru a bloca mecanismul electoral si a evita tentatiile neinspirate ale populatiei, Putin a pregatit terenul ca sa fie ales numai el si succesorul lui. In primul rand, la alegerile parlamentare, votul uninominal a fost desfiintat, iar in competitie pot intra doar candidatii partidelor ce au obtinut cel putin 7% la precedentele alegeri. Astfel este indepartat riscul unui parlament ostil. In al doilea rand, legea a fost modificata si valideaza alegerea presedintelui indiferent de rata participarii la vot. Inainte, daca rata de 50% nu era atinsa, premierul trebuia sa asigure interimatul pana la urmatorul scrutin prezidential. In 2004, Putin l-a destituit pe Kasianov cu trei saptamani inainte de alegeri, de teama ca nu va intruni cvorumul, si a numit in locul acestuia pe un om de incredere, un fost kaghebist, Mihail Fradkov, dupa care a modificat legea. In al treilea rand, in iulie 2007, a fost adoptata Legea privind extremismul politic, care lasa puterii libertatea de a defini ceea ce intelege prin „extremism” si de a aprecia cine s-a facut vinovat de asa ceva. Contravenientii risca cinci-sase ani de inchisoare.

Razboiul cu oligarhii

La 28 iulie 2000, Putin i-a adunat la Kremlin pe oligarhii care si-au facut averi spectaculoase pe timpul lui Eltin si le-a propus o colaborare. Cu toate acestea, statul nu va refuza sa se ocupe de afacerile celor care nu i-au jurat credinta lui Putin. Ei s-au pomenit intimidati prin lege si forta – de catre Curtea de Conturi si fortele de securitate -, amenintati cu falimentul sau cu urmariri judiciare. Unii dintre acestia s-au refugiat din tara, de teama ca sa nu fie arestati sau asasinati, iar altii si-au cedat proprietatile. Regimul a obtinut controlul asupra marilor intreprinderi, prin magnatii sai obedienti: Mihail Fridman, Vladimir Potanin, Roman Abramovici, Oleg Deripaska, Aleksei Mordasov s.a. La randul lor, Gusinski, Vinogradov si Smolenski au fost vanati si lipsiti de afaceri, Berezovski a fost exilat, iar Hodorkovski a ajuns in Siberia. In echipa presedintelui Putin, 11 inalti functionari ai Administratiei Prezidentiale conduceau sase societati, iar 12 erau implicati in administrarea lor. 15 membri ai guvernului detineau sase presedintii ale unor comisii de administratie, iar 24 erau membri ai acestora. Intreprinderile astfel controlate reprezinta 35% din PIB-ul Rusiei, valorand 350 mlrd. dolari.

„Cu cat statul e mai puternic, cu atat omul e mai liber”. Prin aceasta motivatie, Putin a subordonat statului intregul dispozitiv economic si administrativ, a eliminat concurenta politica, a impus controlul asupra mass-media. In aceasta privinta, Serghei Kovalev, disident in perioada URSS, devenit persona non-grata in Rusia lui Putin, afirma: „Nu e nevoie sa reconstruiesti Gulagul, e de ajuns sa reconstitui ambianta sovietica, sa pui la respect mass-media, justitia, parlamentul, pentru a obtine o societate obedienta”.