Situaţia din Republica Moldova: „Viţel deştept” care vrea să fie şi cu Estul şi cu Vestul

Formula este expresia cea mai concisă a ambiguităţii „inteligente” a acestui spaţiu, a dorinţei de a fi şi cu Estul şi cu Vestul, dar nici cu unul nici cu altul până la capăt.

Primul semn a fost cererea precipitată a preşedintelui R. Moldova, NicolaeTimofti, către Curtea Constituţională, prin care cerea amânarea interpelării Partidului Liberal vizând constituţionalitatea Articolului 11 care prevede aşa zisa neutralitate a R. Moldova. De ce a fost nevoie de această intervenţie? Şi de ce acum? Probabil pentru că cercul din jurul preşedinţiei a înţeles cât de iluzorie şi neconstituţională este „neutralitatea” R. Moldova şi a vrut să amâne deznodământul. Cel mai probabil, Curtea ar fi invalidat Articolul 11, aşa cum a invalidat, tot la propunerea liberalilor, Articolului 13 care stipula că limba vorbită în republica vecină este „limba moldovenească cu grafie latină”. Cine se teme, de fapt, de anularea neutralităţii R. Moldova? Şi de ce? Al doilea element a fost blocarea datelor privind identitatea ale Recensământului populaţiei din R. Moldova din 2014. Rezultatele au fost fără precedent, indicând creşteri spectaculoase în rândul celor care vorbesc limba română (de la 16,2% în 2004 la 40,3% în 2014) sau cei care se declară români (de la 1,86% în 2004 la 23,2% în 2014).

Autorităţile au blocat aceste date (şi numai pe acestea!), care au apărut, ulterior, pe surse. În al treilea rând, au început negocierile în vederea unei cooptări la guvernare a Partidului Comuniştilor (şi eliminarea Partidului Liberal), în numele unei „coaliţii mai largi” şi a „consolidării societăţii”. O veritabilă „monstruoasă coaliţie”. Asemenea gesturi, care culminează cu potenţiala aducere la guvernare a PCRM (direct sau indirect), vor genera consecinţe aproape fără precedent: pe plan intern, perpetuarea corupţiei şi atenuarea proceselor de reformă necesare pentru continuarea agendei europene; pe plan regional, crearea unei „zone tampon”, fără identitate şi profil; pe plan bilateral, reînceperea unei confruntări identitare între Bucureşti şi Chişinău; iar pe plan geopolitic, victoria post electorală a Rusiei în R. Moldova care îşi vede, astfel, realizate toate obiectivele, în ciuda faptului că părea învinsă la urne (…)

Rusia pierde la urne, dar câştigă la… negocieri

Intrarea R. Moldova pe traseul „viţelului deştept” şi cooptarea PCRM la guvernare (fie direct fie prin susţinerea unui guvern minoritar PLDM – PD) va genera o serie de consecinţe cu impact regional şi bilateral major.

1. Prin eliminarea PL de la guvernare şi cooptarea comuniştilor, Federaţia Rusă va obţine tot ce şi-a dorit, respectiv diminuarea reformelor pro-europene, scoaterea completă de pe agendă a chestiunii NATO, garanţia – prin PCRM – că R. Moldova va balansa în continuare între Est şi Vest, siguranţa că nicio apropiere periculoasă de România nu se va produce, din moment ce PCRM va fi garantul cel mai explicit al menţinerii „dosarului moldovenist” ca grilă de relaţionare cu Bucureştiul.

2. Pe plan intern, cârdăşia PLDM şi PD cu comuniştii va duce la măcinarea până la implozie a unora dintre aceste partide democratice (în special PLDM), iar politicieni care până mai ieri constituiau garanţii incontestabile de europenitate, se vor transforma, mâine, în spectre.

3. Polarizarea internă din R. Moldova se va radicaliza, iar bătălia cea mai mare se va da cu ocazia alegerilor pentru Primăria Chişinăului (iunie 2015), când Dorin Chirtoacă, vicepreşedintel PL, va fi singur împotriva tuturor. Chişinăul va fi ultima redută pe care „monstruoasa coaliţie” va dori să o cucerească.

4. România va fi pusă într-o situaţie aproape imposibilă. Nu va putea contesta explicit retorica „pro-europeană” a Chişinăului, dar nici nu poate gira o Alinaţă susţinută direct sau indirect de către PCRM, cel mai anti-românesc partid din R. Moldova (alături de Partidul Socialiştilor, al lui Igor Dodon, ultimul find însă un biet emul al lui Vladimir Voronin în proiectul moldovenist sovietic). Repetăm: dacă alte state europene pot face abstracţie de profilul anti-România al viitoarei coaliţii cu PCRM, Bucureştiul nu poate face asta fără să se compromită iremediabil. Oricât se va încerca aşa ceva, societatea româneacă nu va permite o decolorare identitară completă a relaţiei dintre cele două maluri ale Prutului. Iar cine crede că atitudinea identitară a PCRM faţă de România se va schimba în viitor, nu înţelege nimic din realităţile R. Moldova.

5. Teoretic, o guvernare cu PCRM va asigura cele 61 de voturi pentru alegerea preşedintelui R. Moldova anul care vine. Asta înseamnă că o formulă extinsă cu PCRM va avea şansă, teoretic, să se menţină la guvernare până în… 2018, anul la care Bucureştiul va sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Care va fi atunci atmosfera de la Chişinău şi relaţia dintre România şi R. Moldova, nu e greu de intuit.

6. În atare condiţii, presiunea pe Bucureşti e enormă. Se ridica inclusiv problema oportunităţii vizitei preşedintelui României din data de 22-23 ianuarie la Chişinău. A te grăbi să girezi o construcţie guvernamentală cu PCRM înseamnă a călca pe aceeşi greblă pe care a mai călcat un preşedinte român, în 2005, când s-a grăbit să îl îmbrăţişeze (tot) pe europeanul Vladimir Voronin, iar relaţia s-a transformat, treptat, în jigniri şi înjurături birjăreşti venite de peste Prut, persecuţii şi expulzări pentru cetăţenii României, acuze la adresa oficialilor români.

sursa: Dan Dungaciu/adevarul.ro