Economie

Situația economică a regiunii transnistrene continuă să se deterioreze

În particular, volumul producției industriale, care influențează direct și dinamica Produsului Intern Brut, s-a redus cu 2,3% în primele opt luni, cel mai mare declin fiind atestat în trimestrul trei.

În mare parte, această reducere este asociată cu comprimarea activității de export pe fonul reducerii competitivității exportatorilor transnistreni din cauza deprecierii valutelor principalilor parteneri comerciali ai regiunii și a menținerii artificiale a „cursului de schimb al rublei transnistrene”. Astfel, în primele opt luni, exportul de bunuri și servicii de pe malul stâng a scăzut cu 15,5%, iar importurile au scăzut cu 31%. Volumul investițiilor în capital fix a fost cu 14,3% mai mic comparativ cu nivelul din aceeași perioadă a anului precedent.

”Aprofundarea crizei economice și sociale din regiune în 2016, accentuează necesitatea promovării mai multor reforme structurale. În esență, regiunea nu mai poate miza pe o revenire ciclică a economiei bazată pe reanimarea consumului sau a activității economice prin intermediul mecanismelor clasice ale pieței de bunuri, forță de muncă sau capital. Singurul declanșator al relansării economice a regiunii este inițierea unor reforme profunde, cel puțin în trei domenii-cheie: fiscal, valutar și comerțul extern”, constată Expert-Grup. 

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *