SMURD va fi implementat și în Republica Moldova. Cabinetul de Miniștri a aprobat iniţierea negocierilor
Documentul prevede îmbunătăţirea calității serviciilor de asistență medicală de urgență, înclusiv în caz de descarcerare sau reanimare.
În cazul intervenției cu mijloace aeriene sau terestre, va fi suficientă prezentarea actelor de identitate valabile, iar procedura de efectuare a controlului la trecerea frontierei de stat va fi stabilită de fiecare parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Acordului.
De asemenea, pacienții minori neînsoţiţi vor avea dreptul să intre pe teritoriul celelilate părţi, iar mamele vor putea însoţi nou-născuţii şi sugarii la bordul mijloacelor de intervenție.
O echipă a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare a venit la Chişinău, unde a organizat, până pe 1 noiembrie 2013, ateliere de lucru şi va vizita mai multe spitale, dar şi detaşamente de salvatori din R. Moldova.
Serviciul SMURD ar urma să fie implementat şi în Republica Moldova până în luna iunie a acestui an. În acest sens, Uniunea Europeană a aloca 7 milioane de euro, iar din aceşti bani urmează să fie procurat un elicopter şi şapte autospeciale performante.
sursa: jurnal.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!