Lumea

Soarta „mireselor-copil”, forţate de părinţi să se mărite de la zece ani

Căsătorii secrete, oficiate în miez de noapte

Căsătoriile infantile din Rajasthan, un ţinut din nord-vestul Indiei, sunt ilegale. De aceea, fetiţele forţate să-şi înceapă viaţa de soţie înainte de a ajunge la pubertate sunt cununate noaptea, în secret. Domnul M., tatăl a două fete în vârstă de 15 şi 13 ani, ştie că ceea ce face l-ar putea băga la închisoare, dacă poliţiştii nu ar fi corupţi. Aşa că îşi mărită fetele, dar şi nepoata, în vârstă de doar cinci ani, cu trei băieţi din satul vecin, la miezul nopţii (…).

Părinţii ştiu mai bine ce înseamnă o căsnicie puternică

Comunităţile care îmbrăţişează tradiţia consideră că fiicele şi fiii lor nu sunt suficient de înţelepţi pentru a hotărî, de unii singuri, cu cine să-şi petreacă viaţa. Prin urmare, este responsabilitatea lor să îi ajute în alegerile care le vor defini viaţa. „O căsnicie puternică este uniunea dintre două familii, nu două persoane”, relatează jurnaliştii de la National Geographic. Aşa că orice mariaj este atent negociat de bătrâni, nu de tinerii impulsivi care îşi urmează sufletul, şi nu capul. Fetele care se află încă în întreţinerea familiei sunt numite „paraya dhan”. Tradus, termenul înseamnă „bogăţia altcuiva”.

Căsniciile infantile, o modalitate de a apăra onoarea familiei

Asistenţii sociali care încearcă să oprească căsătoriile infantile şi să le explice părinţilor cât de traumatizante sunt ele pentru miresele copil se lovesc de opoziţia familiilor.
„Cum va arăta viaţa acestor fete dacă le izolăm de comunităţile din care provin?”, se întreabă Molly Melching, fondatoarea unei organizaţii din Senegal care luptă împotriva căsătoriei infantile. „Nu vrem să încurajăm fetele să fugă de acasă. Nu schimbi normele sociale luptând împotriva lor, umilind oamenii şi spunând că sunt înapoiaţi. Am observat cum o întreagă comunitate a ales să se schimbe. Acest lucru te inspiră”, mai spune ea.

Divorţată la zece ani

Jurnaliştii relatează şi cazul unei fetiţe de zece ani, din Yemen, care a fost măritată cu un bărbat de cinci ori mai bătrân. Când l-a văzut pentru prima dată pe viitorul său soţ, Ayesha ar fi început să ţipe. Cineva a alertat poliţia, însă tatăl fetiţei a obligat-o să poarte tocuri şi să-şi acopere faţa. Poliţia a venit şi a plecat, iar Ayesha a fost nevoită să se mărite împotriva voinţei ei.
În urmă cu trei ani, o fetiţă curajoasă a făcut un lucru impresionant. Nujood Ali, atunci în vârstă de zece ani, a reuşit să scape din casa soţului ei, un bărbat de trei ori mai bătrân decât ea, care o bătea. Copila a fugit acasă şi de acolo – la un tribunal dintr-un oraş situat în apropierea satului părintesc, unde a cerut desfacerea căsătoriei. Gestul ei a fost relatat de presa din toată lumea, iar tânăra a ajuns imaginea fetelor forţate de mici să se căsătorească. Povestea ei a fost detaliată într-o carte – „I Am Nujood, Age 10 and Divorced” (n.r. „Mă numesc Nujood, am zece ani şi sunt divorţată”).

(După „Gândul”)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *