Actualitate

Soarta moldovenilor răpiţi în Afganistat rămîne incertă

Solicitate de agenţie, surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) au precizat că în următoarele zile urmează să aibă loc o nouă şedinţă a membrilor celulei de criză privind situația echipajului moldovenesc capturat de talibani.

În acelaşi timp, reprezentanţii Autorităţii Aeronautice Civile a R. Moldova au declarat pentru MOLDPRES că deţin informaţii noi, însă ”acestea nu pot fi divulgate pentru a nu prejudicia negocierile de recuperare a cetăţenilor moldoveni”.

Solicitat de jurnalişti, după ședința Executivului din această săptămînă, premierul interimar, Gheorghe Brega, a confirmat existența unor informaţii noi cu privire la situația celor trei cetățeni moldoveni, însă a ezitat să ofere detalii, subliniind că autorităţile de la Chişinău ”menţin situaţia sub control”.

Oficialul a spus că „există date noi şi lucrurile merg spre bine. De obicei, cazurile care implică răpiri durează luni, de aceea nu trebuie să grăbim lucrurile. Noi menţinem situaţia sub control”, a afirmat Gheorghe Brega.

Un elicopter, care aparține unei companii private moldovenești, a fost forțat, pe 24 noiembrie curent, să aterizeze și a fost capturat în Afganistan, provincia Faryab, de către militanții talibani. La bordul acestuia se aflau 21 de persoane, dintre care trei moldoveni, membri ai echipajului. Trupele speciale afgane ajunse la fața locului au descoperit patru cadavre, ulterior fiind confirmat decesul unui cetăţean moldovean. În prezent nu se cunoaște nimic despre soarta celorlalte 17 persoane.

După acest caz, Guvernul de la Chișinău a creat o celulă de criză la nivelul MAEIE, care a solicitat Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lîngă ONU, Ambasadelor RM în mai multe țări, altor state din regiune (Turkmenistan, Tadjikistan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Rusia), precum şi NATO, informații privind soarta celor trei moldoveni.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *