ȘOCANT! O minoră în stare de ebrietate, ar fi fost violată de amicul de amicul de pahar
O copilă ar fi fost violată de un prieten cu care a făcut abuz de alcool.
Cazul ar fi avut loc în noaptea de 23-24 Iulie curent, într-o localitate din raionul Telenești, susțin sursele PulsMedia.MD și Echipa.md.
Victima, o minoră în vârstă de 14 ani, în noaptea cu pricina ar fi consumat alcool cu un amic până când a ajuns în stare de inconștiență.
Ulterior, la fața locului a fost solicitată o ambulanță care a transportat minora la spital, unde aceasta le-ar fi spus medicilor că ar fi fost abuzată sexual de către amicul de pahar, în timp ce dânsa zăcea beată criță.
Elena Băetrău, ofițerul de presă al IP Telenești, a confirmat cazul, dar fără a oferi mai multe detalii, inclusiv vârsta bănuitului.
„Avem înregistrat un astfel de caz. Poliția la data de 24 iulie curent fost sesizată de către instituția medicală precum că în secția internare a fost internată o minoră. Colegii au pornit un process penal în cadrul căruia urmează să se stabilească toate circumstanțele”, a menționat Băetrău.
Aici ar fi de menționat că potrivit bilanțului cu privirea delicvenței juvenile pentru primele 6 luni ale anului curent, prezentat marți, 25 iulie, de către IGP, din cele 178 de infracțțiuni săvârșite de minorte de minor, cinci sun infracțiuni care privesc viața sexuală.
Vă amintim că la începutul anului curent, tot la Telenești, o minoră de 13 ani a fost abuzată sexual de către un fost angajat MAI și amicul său.