Justiție

ȘOCANT! Un copil de 11 ani, răpit și violat de un consătean. Ce pedeapsă a primit individul

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din raionul Hîncești a fost condamnat la ani grei de închisoare după ce a răpit și violat un copil de doar 11 ani. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Hîncești, transmite Deschide.md.

Potrivit materialelor cauzei, totul s-a întâmplat la data de 7 iulie 2022, când copilul se deplasa cu bicicleta printr-o localitate din raionul Hîncești. La un moment dat, de acesta s-a apropiat un consătean care l-a apucat de gât și l-a dus spre casă. Acolo, copilul a fost dezbrăcat și violat.

În aceeași, după ce copilul a reușit să fugă și să anunțe autoritățile, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției. În cadrul documentării, agresorul a luat un cuțit și a încercat să atace un colaborator al Poliției, însă a fost imobilizat.

Fiind audiat, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, totuși, procurorii au acumulat suficiente probe ce ar confirma vinovăția acestuia.

Astfel, prin decizia instanței, bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *