ȘOCANT! Un profesor din Călărași a fost omorât cu sânge rece de fostul elev
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din Căbăiești, raionul Călărași, a fost reținut pentru omor. Conform informațiilor, acest lucru s-a întâmplat după ce, polițiștii din Călărași au fost sesizați marți seara, precum că într-o gospodărie din aceeași localitate a fost depistat cadavrul unui bărbat de 37 ani, cu plăgi pe mai multe regiuni ale corpului.
Astfel, în urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că suspectul ar fi servit alcool cu victima, fostul său profesor, transmite Realitatea.md.
„Ulterior, între ei s-ar fi iscat un conflict spontan, iar suspectul i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect ascuțit pe mai multe părți ale corpului. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penal. La momentul reținerii acesta se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”.
Polițiștii investighează toate circumstanțele.