Ultima oră

Social-democraţii, pe primul loc în alegerile din Cehia cu 22,31% – rezultate parţiale

Conform rezultatelor oficiale după numărarea a 95,75 la sută din voturi, formaţiunea de stânga CSSD obţine 22,31 procente, urmată de Partidul Democratic Civic (ODS, de dreapta), cu 20,01 la sută.

Pe locul trei se află noul partid de dreapta TOP 09, al fostului ministru de Externe Karel Schwarzenberg, cu 16,38 la sută din voturi, informează MEDIAFAX Cehia.

Partidul Comunist (KSCM) obţine 11,44 la sută, iar formaţiunea Afaceri Publice (VV), 10,9 procente.

Alte partide nu au obţinut 5 la sută din voturi, pragul minim necesar pentru a intra în Camera inferioară a Parlamentului ceh, Camera Deputaţilor, care are 200 de membri.

Rata de participare la vot a fost de 62,4 la sută.

Până în prezent, există două posibilităţi importante de coaliţie guvernamentală şi ambele ar urma să includă formaţiunea Afaceri Publice, condusă de fostul jurnalist Radek John.

În localitatea Sleglov, cea mai mică din regiunea Olomuc, numărarea voturilor a durat doar zece minute. Din totalul de 27 de alegători înscrişi, doar 23 au participat la scrutin, adică 85 la sută, şi toţi au votat pentru TOP 09.

"În total, satul nostru are 31 de alegători, dar patru dintre ei au optat să voteze în afara satului", a declarat un membru al comisiei electorale pentru MEDIAFAX Cehia.

Sursa: Mediafax 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *