Politică

Socialiștii au blocat tribuna principală a Parlamentului și încearcă să întrerupă ședința (FOTO)

Aceștia au refuzat și l-au chemat pe Candu să poarte discuții de aproximativ două ore. ”Dat fiind faptul că domnul Dodon m-a chemat la ”covior”, nu pot să accept invitația acestuia”, i-a dat replică Candu. 

Socialiștii încearcă la acest moment să întrerupă ședința, folosind dispozitive sonore. ”Cu jucării pentru grădiniță”, a spus Palihovici.

Deputatul Grecianâi l-a rugat pe Candu, într-un final, să viziteze fracțiunea socialiștilor pentru a discuta, iar colegii socialiști vor înceta protestul. 

Ședința Parlamentului continuă, iar deputații socialiști continuă să blocheze tribuna. 

Președintele parlamentului, Andrian Candu a anunțat o pauză de 30 de minute, pentru a discuta cu socialiștii. 

Deputaţii socialişti cer din nou demisia Procurorului General, Corneliu Gurin, directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, a membrilor Comisiei Electorale Centrale, membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului, dar şi a directorului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru. Propunerile în acest sens au fost făcute de fracţiunea Partidului Socialiştilor, în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului.

Subiectul privind demisia Procurorului General a fost respins din start de către speaker-ul Andrian Candu, motivînd că potrivit legislaţiei, o asemenea iniţiativă poate veni doar din partea preşedintelui Parlamentului.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *