Socialiştii vor înainta moţiune de cenzură
Moţiunea de cenzură asupra Guvernului Streleţ va fi înregistrată cu 26 de semnături, iar pentru ca actul să fie adoptat sunt necesare 51 de voturi. Vom face tot posibilul ca moţiunea să fie depusă săptămâna curentă, iar săptămâna viitoare să fie votată în plenul Parlamentului. Vom demite acest guvern, care nu a făcut nimic, la fel ca şi celelalte guverne ale „verzilor””, a menţionat Igor Dodon.
Liderul socialiştilor a menţionat că acesta este al patrulea guvern condus de membri ai PLDM. „Ce au făcut în toţi cei şase ani? Unul demis pentru corupţie, altul a cedat aeroporturi şi bănci, al treilea, Chiril Gaburici, în luna martie a dat 5 miliarde de lei prin hotărâre de guvern secretă şi acum Valeriu Streleţ”, a menţionat Dodon.
Socialistul susţine că va aduna numărul necesar de voturi în Parlament pentru moţiunea de cenzură. De asemenea, Igor Dodon, insistă asupra alegerilor parlamentare anticipate, care, potrivit lui, trebuie să aibă loc în primăvara anului 2016.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!