CSI / Rusia

Șoigu face primele declarații despre insurecția de o zi a lui Prigojin

Deși a avut o presupusă ieșire în public la scurt timp după ce liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a declanșat o revoltă armată împotriva conducerii militare ruse, Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a făcut abia luni, după 9 zile, primele declarații despre „marșul dreptatății” pornit spre Moscova și anulat de „Bucătarul lui Putin” la 24 de ore de la start.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar fi vizitat în urmă cu o săptămână trupele implicate în invazia din Ucraina, a anunţat luni agenţia de presă rusă de stat RIA, aceasta fiind prima sa apariţie publică de la rebeliunea din weekend a grupului paramilitar Wagner condus de Evgheni Prigojin, conform Reuters.

Scurta revoltă a grupării paramilitare Wagner de luna trecută nu a afectat „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina, a declarat luni ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu.

În primele sale declarații despre revoltă, al cărei lider Evgheni Prigojin a dorit demiterea ministrului, Șoigu a declarat că planurile de destabilizare a Rusiei au eșuat datorită loialității trupelor, potrivit Reuters.

„Provocarea nu a avut niciun efect asupra acțiunilor grupărilor de trupe. Trupele au continuat cu curaj și abnegație să își îndeplinească sarcinile care le-au fost atribuite. Mulțumesc personalului pentru serviciul lor credincios”, a spus Șoigu, citat de agenția rusă de stat TASS.

Șoigu a mai spus că președintele rus Vladimir Putin a dat deja „răspunsuri cuprinzătoare” la situația tentativei de revoltă armată.

Evgheni Prigojin, supranumit și „Bucătarul lui Putin” a plănuit inițal să îi captureze pe ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu, și pe șeful Statului Major General, Valeri Gheraismov, în timpul unei vizite într-o regiune de sud care se învecinează cu Ucraina pe care cei doi o plănuiau, au spus oficiali occidentali, citați de Wall Street Journal, scrie CNN.

Dar Serviciul Federal de Securitate, sau FSB, a aflat despre plan cu două zile înainte de a fi executat, potrivit oficialilor occidentali, iar asta l-a forțat pe Prigojin să improvizeze un plan alternativ.

La 24 de ore de la declanșarea revoltei, Prigojin a renunțat să înainteze spre Moscova și a încheiat un acord cu Kremlinul, în baza căruia a acceptat exilul în Belarus.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *