In romanul fantastului rus Andrei Lazarciuk „Soldatii Babilonului”, el povesteste o parabola despre Babilonul de dupa amestecarea limbilor. Cand dusmanii Babilonului au aflat ce s-a intamplat in oras, ei au inteles ca conducatorii de osti si soldatii din acest oras nu se vor putea intelege intre ei, ca orasul in zilele celea era cufundat in haos, respectiv, era foarte vulnerabil. De aceea, in una din noptile ce au urmat dupa amestecarea limbilor, ei s-au apropiat de oras, intentionand sa-i ia prin surprindere pe aparatorii lui.
Insa, chiar daca ostasii si conducatorii lor nu se puteau intelege intre ei, orasul a fost aparat in noaptea ceea. Fiindca fiecare soldat stia unde anume trebuie sa stea el si ce anume trebuie sa faca. Si chiar daca nu putea fi sigur ca si ceilalti soldati isi indeplinesc datoria, ca si vecinul sau care sta pe zid in dreapta sau in stanga lui o sa ramana la post si-i va apara flancul, daca va fi nevoie, fiecare dintre ei a presupus anume acest lucru. Datorita acestui lucru, ei au reusit sa respinga atacul si inamicii, demoralizati, s-au intors acasa. Aceasta victorie nu a fost o victorie a armatei, ci a fiecarui soldat in parte.
Desigur, e doar o legenda-apocrif, inventata de Lazarciuk. Insa in ultimul timp imi amintesc tot mai des de acest apolog. Imi amintesc de el cand aud lamentarile din jur despre aceea cat e de greu la noi sa traiesti si sa faci afaceri. Da, e greu. Dar schimbarea poate incepe numai de la fiecare dintre noi. Esti agent economic si toti in jurul tau dau mita? Tu nu da. E greu, dar e posibil. Esti functionar public si toti colegii indeplinesc indicatiile directe ale sefilor, chiar daca stiu ca sunt ilegale? Cere sa-ti dea indicatia in scris. Daca lucrezi bine, nu va avea pentru ce sa te concedieze.
Toti in jur se tem sa scrie adevarul pentru a nu fi persecutati? Libertatea cuvantului poate incepe de la o singura voce… Imi amintesc de parabola lui Lazarciuk si atunci cand aud afirmatii gen: „noi trebuie sa schimbam mentalitatea concetatenilor nostri”, „cand oare moldovenii se vor schimba odata?” etc. Nu putem schimba pe altcineva, asta e in afara puterilor noastre. Singura noastra arma pentru a schimba lumea suntem chiar noi – ceea ce facem si cum facem.
Stiu ca ceea ce scriu aici pare foarte idealist. Cine va alege constient calea grea, cand toti in jurul lor fac intr-un fel, iar ei simt ca asta nu-i corect? Dar… Mahatma Gandhi, cu nesupunerea sa civila non-violenta, a pus in miscare fortele ce au adus independenta Indiei. Galileo Galilei a spus la urma „si totusi, Pamantul se roteste”. Rosa Parks a refuzat sa cedeze locul unui alb in autobuz. Predicile preotului timisorean László T?kés au fost scanteia din care a izbucnit revolutia din Romania in 1989.
Toate aceste exemple va par prea eroice? Cine-s acesti oameni renumiti si cine suntem noi pe langa ei? Priviti in jur si veti vedea atatea exemple extraordinare… ne trebuie doar ochi sa le observam. Medici care trateaza cu drag, fiindca le place sa ajute oamenii si nu fiindca i-a platit cineva pentru asta. Invatatori si profesori care predau nu pentru banii ceia mizerabili, ci fiindca vocatia lor e sa invete.
Functionari publici care incearca sa solutioneze problemele cetatenilor si agentilor economici care ajung la ei fiindca acesta le este lucrul si ei sunt in serviciul societatii, nu fiindca au primit un plic pe sub masa. Deputatii din fosta Opozitie care nu au votat pentru alegerea presedintelui (aici chiar e cazul cand victoria a fost obtinuta nu atat datorita armatei, cat prin meritele fiecarui soldat in parte, fiindca era de ajuns sa se gaseasca doar unul, numai unul…). Politisti si angajati ai Guvernului, care dupa 7 aprilie si-au dat demisia. Agenti economici care, in pofida conditiilor de la noi, isi continua activitatea in conformitate cu legea. Absolventi care decid sa ramana aici in tara, oricat de greu ar fi asta…
Dupa http://natangarstea.blogspot.com
