Şomeri pe bandă rulantă: avem peste 107.000
Totuşi, populaţia economic activă a R. Moldova, adică populaţia ocupată plus şomerii, a crescut cu 1,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică (BNS).
În ceea ce priveşte activitatea populaţiei în funcţie de sexe, în cadrul persoanelor economic active, ponderea bărbaţilor este cu 2% mai mare faţă de ponderea femeilor, iar ponderea persoanelor economic active din mediul urban a fost mai mare faţă de cea a populaţiei active din mediul rural cu 3,2 %, informează BNS.
Cifrele arată, de asemenea, că 20,5% din numărul total de persoane angajate în câmpul muncii activează sectorul agricol, fiind cu 5,6 la sută mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În activităţile non-agricole, numărul persoanelor ocupate a fost în creştere cu 20,3 mii sau cu 2,5% faţă de trimestrul întâi al anului 2010, în industrie a constituit 14,3% şi în construcţii 4,2%, în scădere cu 14,1% faţă de nivelul anului precedent.
De asemenea, în sectorul servicii au activat 61,0% din totalul persoanelor ocupate, numărul respectiv crescând cu 2,1 % faţă de anul trecut.
Conform repartizării după forme de proprietate, 60,1 la sută din populaţie a activat în instituţii cu forma de proprietate privată, 32,8% – cu cea publică, şi, 7,1% – în instituţii cu forme de proprietate mixtă şi cu participarea capitalului străin.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!