Somn şi apoi haos
După o perioadă destul de lungă, am simţit cum ating fericirea şi nu mi-am dorit decât să fiu liniştit pentru a o putea savura.
Bucuria cea mai mare ar fi fost reprezentată de mutatul femeii cu ochi albaştri şi păr blond, de la trei sute cincizeci de kilometri distanţă, aici, lângă mine, după un soi de relaţie la distanţă, plină de hopuri şi evenimente neplăcute. Ne-am despărţit de multe ori, dar de fiecare dată am reuşit să depăşim cauzele ce ne-au dus acolo. Într-o perioadă în care nu am mai avut niciun gram de încredere în femeile din Societatea bolnavă în care trăim, una reuşise cumva să-mi arate contrariul. Din păcate, m-am izbit de mai multe ori de abilitatea ei de a fi în permanenţă nemulţumită de ceva. Oricât de liniştite ar fi fost apele, eu sigur nu am reacţionat într-un fel anume sau nu am spus vorbele potrivite, fapte ce au dus, de fiecare dată, la discuţii interminabile, despicând firul în paisprezece, fără niciun rezultat concret, discuţii repetate apoi în mai multe rânduri.
Răbdarea mi-a tot fost pusă la încercare. Uneori nu am mai rezistat şi am clacat, aruncând vorbe pe care apoi le-am regretat. Relaţia aceasta cu năbădăi ar fi intrat în linie dreaptă şi lipsită de gropi imediat ce s-ar fi mutat la Bucureşti, eliminând distanţa, care ne-a băgat până acum beţe în roate. Speranţele au fost mari.
Cu doar câteva săptămâni înainte ca marele eveniment să aibă loc, m-a surprins plăcut cu o vizită inopinată, care mi-a luminat ziua şi adus zâmbetul pe buze. Totul a decurs ca în filmele cu final fericit. Urma să gătim ceva, să ieşim la ceai, film, să petrecem câteva zile superbe împreună. Din păcate, după nici douăzeci şi patru de ore de la sosire, în amiaza imediat următoare, am tras un pui de somn, într-un climat liniştit şi armonios, ca, după douăzeci de minute, să mă trezesc în haos. S-a îmbrăcat în grabă şi a plecat înapoi acasă, sperând ca eu să o opresc, dar a uitat că nu ţin la asemenea jocuri. Odată ce ai spus că faci ceva, mă aştept să te ţii de cuvânt şi nu te voi opri, dacă ştiu că este doar o piesă de teatru menită să-mi testeze reacţiile.
Femeile… Naiba le mai înţelege.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!