O chepcă nouă

Dacă gândiți așa, stați frumușel acasă în noaptea de Paști. Nu are niciun sens să vă duceți la biserică pentru a sfinți pasca, dacă nu credeți în sfințenia ei. De ochii lumii ați putea face și altceva, de exemplu să vă cumpărați o chepcă nouă și să vă făliți cu ea prin oraș.

Și a doua zi să mâncați și să beți, fiindcă e sărbătoare și trebuie să răsune muzica. Iar când ciocniți ouăle, mai bine să nu ziceți „Hristos a înviat”, cu atât mai puțin „Adevărat a înviat”, dacă nu credeți în el și cu alte ocazii chiar vă distrați de numele lui. Fiți corecți cu voi înșivă, dacă vă respectați și vreți să vă bucurați inclusiv de stima apropiaților voștri.

Eu am avut un prieten ateu pur sânge. El toată viața a făcut bancuri pe seama creștinilor și de Paști se ducea la sfințit pasca numai la insistența nevestei sale. Întorcându-se acasă, el se distra copios pe seama popii și a cântecelor bisericești. Era un om destul de avut, practic nu ducea lipsă de nimic. Dar când viața i s-a părut cea mai frumoasă, s-a îmbolnăvit de cancer. A cheltuit o sumedenie de bani pe la medici din toate țările, dar nu a reușit să se trateze. Păcat. Și a murit în chinuri groaznice acasă la el. Înainte de a nu mai fi, prietenul meu i-a spus soției sale: „Dumnezeu a fost toată viața lângă mine, dar eu mi-am bătut joc de el. Acum îi simt pedeapsa.”

Îmbată-te și dormi

Nu vreau să zic că toți necredincioșii vor păți așa, Doamne păzește. Și nici că biserica are de suferit ca urmare a atitudinii acestora față de ziua Învierii. În realitate, de suferit au numai omănașii ăștia. Pentru că chiar de vor trăi o sută de ani și vor muri de bătrânețe, sufletul le va rămâne neîmpăcat. E ca și cum ai gusta din dragostea unei persoane care te repugnă, când simți până în măduva oaselor rușinea aia de tine însuți. Și, doi la mână, ești o ființă fără demnitate, fiindcă necredința ta este falsă. Dar cel mai important este altceva: nici nu știi cum Dumnezeu, și raiul, și iadul ar putea să existe. Atunci ai ars-o, te-ai făcut praf. De aceea, pentru orice eventualitate, păzește-te și nu te juca cu el. Lasă-l în pace, chiar dacă-i zi de Paști. Îmbată-te, distrează-te și dormi.

În ultimul timp, de când biserica este atacată prin toate mijloacele posibile la nivel mondial și toate viciile sunt ridicate la nivel de valori fundamentale, tot mai mulți oameni obișnuiesc să apeleze la preoți doar în trei cazuri: când se căsătoresc, când li se naște vreun copil și când mor. În ultimul caz, firește că nu ei se adresează la biserică, ci rudele lor. Unii dintre aceștia solicită să le fie săvârșire cele trei taine bisericești: cununia, botezul și prohodul, doar pentru a se supune tradiției. Cunosc, de exemplu, chiar și un satanist, care și-a cununat finii fără niciun regret la o biserică din Chișinău. Dar între aceste evenimente și umblatul la biserică de Paști cu torba plină există o mare diferență. În primul caz, tu devii membru al bisericii, indiferent de motivele pentru care o faci. Iar în al doilea caz, te iei în derâdere pe tine, și apoi pe Dumnezeu. Și dacă el există, totuși, acest joc este foarte periculos. Dacă Dumnezeu nu există, tu te faci de râs mai întâi de toate în fața conștiinței tale. Ești un fel de Dodon, care-și schimbă opțiunile după cum plouă cu bani și amăgește de-i scapără cerul gurii.

„Poate mă ajuți să mă fac popă?”

Fiind născut într-o familie creștină și având mulți cunoscuți în rândul clerului, cunosc mult mai bine decât criticii bisericii în ce măsură a scăzut moralitatea în ultimul timp printre preoții și unii ierarhi nu numai de la noi. Când aud unele istorii incredibile despre slujitorii celor sfinte, îmi amintesc deseori de bunul meu Eugen Cioclea, și el ateu convins, care într-o zi m-a întrebat: „Băi zăpăcitule, știi că mor de foame, poate mă ajuți cumva să mă fac popă?”. Eu îi spuneam că e bâlbâit și că n-o să poată predica. Cioclea s-a conformat situației, dar m-a învățat o lecție – că unii preoți îmbracă sutana cu alt scop.

La fel de bine știu că din cauza acestora și a luxului în care se scaldă unii dintre ei, crește sminteala în rândul oamenilor simpli. Cum poți să ai încredere pe bună dreptate în asemenea oameni? Întrebarea e foarte logică și corectă, însă contează și răspunsul. Eu nu-s sigur că sunt mai bun decât ei. Dar tu ești sigur că popa e mai păcătos decât tine? Chiar să fie și așa, eu, bunăoară, când mă duc la biserică, nu merg la popă și nici nu mă rog lui. Eu nici nu mă mărturisesc lui, ci lui Dumnezeu. Popa e intermediarul, care poate și să doarmă când tu vorbești, pentru că Dumnezeu te ascultă și îți descoperă pocăința, dacă îți pare rău într-adevăr de păcatele tale. Și când comunic cu un preot, eu nu discut cu omul, ci cu puterea care i-a fost dată în momentul hirotonirii de a lega și a dezlega. Nu mă interesează, deci, persoana, ci evenimentul. Și dacă credem în Dumnezeu, noi ne închinăm bisericii lui, în ciuda tuturor pietrelor care zboară în număr tot mai mare asupra ei atât din interior, cât și din exterior. Dar dacă nu credem, în zadar ne umplem sacoșa cu pârjoale și ouă  în noaptea de Paști. Din asta riscăm să nu câștigăm nimic. În schimb, să avem o noapte pierdută aiurea. Pentru că Dumnezeu, fie că există, fie că nu, nu e o jucărie. Dacă vreți să fiți liniștiți, vă doresc „somn ușor” în cazul în care nu-l iubiți și disprețuiți popii, sau „Hristos a înviat” în cazul în care, de bine de rău, nu v-ați dezis de El.

P.S. pentru Karlik. Mâine, a doua zi de Paști, se împlinesc doi ani de când am scris articolul acela despre Paștele Blajinilor, care ne-a împins unul spre altul. Poate e timpul să murim și noi, dacă tu ai îngropat toți morții?