Actualitate

Sondaj: 44 % vreau să rămână în UE

Nu mai puțin de 44% dintre respondenți au declarat că doresc ca Marea Britanie să rămână în UE, în timp ce 40% au afirmat că vor ca țara să iasă din blocul comunitar, informează The Times miercuri.

Precedentul sondaj realizat de YouGov pentru The Times, publicat cu zece zile înainte, evalua avansul taberei favorabile menținerii în blocul comunitar la două procente.

Totuși, noul sondaj este primul realizat cu o schimbare de metodologie introdusă după alegerile locale organizate mai devreme în această lună. Fără această ajustare, tabăra pro-UE ar fi condus numai cu trei procente, menționează The Times.

Schimbarea de metodologie a fost efectuată pentru a ține cont de o suprareprezentare a susținătorilor UKIP (UK Independence Party), care dorește ca Marea Britanie să părăsească UE, notează ziarul.

Alte sondaje din ultimele două zile au trimis semnale amestecate în privința rezultatelor referendumului de la 23 iunie. Primul dintre ele, realizat telefonic de ORB, evalua avansul taberei favorabile rămânerii în UE la 15 puncte procentuale. La rândul său, ICM a publicat luni două sondaje, unul realizat telefonic care plasa tabăra favorabilă rămânerii în UE în avans, în timp ce celălalt, realizat online, dădea pe primul loc tabăra Brexit.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *