(SONDAJ) Aproape 70% dintre ruși cred în existența unei amenințări militare externe pentru țara lor
Potrivit sociologilor VȚIOM, este cel mai mare procent înregistrat la acest capitol în ultimii 15 ani, anul trecut puțin peste 50% crezând într-o astfel de amenințare.
În același timp, 40% dintre cei chestionați s-au pronunțat pentru creșterea efectivelor forțelor armatei ruse, de asemenea cel mai mare procent de când sunt efectuate astfel de sondaje.
Un maxim istoric a fost înregistrat și la întrebarea legată de capacitatea de luptă a armatei ruse, 49% considerând că aceasta este bună (față de 24% în 2014) și doar 6% au calificat-o ca fiind proastă.
Același sondaj mai arată că 47% dintre persoanele chestionate ar dori să-și vadă fiul, fratele sau soțul în rândurile armatei ruse, în timp ce un procent similar au respins o astfel de perspectivă pentru apropiații lor.
Directorul VȚIOM, Valeri Fedorov, citat de cotidianul Vedomosti, a explicat teama rușilor pentru o amenințare militară externă prin faptul că Rusia se află în apropierea teritoriilor unde au loc confruntări militare, cu referire în special la conflictul din estul Ucrainei.
Expertul Vasili Zațepin de la Institutul de economie politică ‘Egor Gaidar’ a apreciat însă că aceste cifre sunt rezultatul propagandei de stat și al nivelului de trai scăzut.
Sondajul a fost realizat în zilele de 14 și 15 februarie, pe un eșantion reprezentativ de 1.600 de persoane din 46 de regiuni ale Federației Ruse.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!