SONDAJ: Cetățenii sunt DEZAMĂGIȚI de cum decurg lucrurile în țară
Întrebați care este cauza direcției greșite, 18% dintre cei întrebați au spus că de vină este conducerea țării, 10% – sărăcia, 9% – conflictele din Parlament.
Cel mai mult, oamenii se tem de război, sărăcie și boli. Întrebați care sunt problemele cu care se confruntă țara noastră, cei chestionați au menționat că este vorba despre șomaj 48%, sărăcie 34%, corupție 33% și migrația 11%.
Întrebați ce părere au despre politicienii din opoziție, peste 50% dintre respondenți au spus că aceștia sunt bogați, iar 35% îi consideră mincinoși. Totodată, cetățenii Republicii Moldova consideră că a venit timpul ca liderul PCRM, Vladimir Voronin, să fie dat jos din fruntea partidului (46%). Cea mai mare parte dintre cei chestionați nu știu ce presupune o revoluție de catifea.
La capitolul încrede în partide, în top este PCRM cu 38%, PLDM 22%, PDM 16% și PL 14%. Daca duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare cele mai multe voturi le-ar acumula PCRM, urmat de PLDM şi PD. Potrivit rezultatelor, cele mai multe voturi le-ar acumula comuniştii – 34.9%. Pe locul doi sunt liberal-democraţii cu 13,9 %, democraţii cu 9,3% şi liberalii – 6,2%.
Totodată, cea mai mare parte din cei chestionați consideră că PCRM ar fi capabil să câștige singur următoarele alegeri parlamentare.
Menționăm că în cadrul sondajului au fost intervievate 1126 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Marja de eroare este de 3%.
sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!