Internațional

(SONDAJ) Mai mult de trei sferturi dintre britanici vor ca numărul IMIGRANȚILOR să fie REDUS

Potrivit datelor făcute public de NatCen Social Research, 56% din populaţie crede că numărul imigranţilor care pot intra în Marea Britanie ar trebui redus "cu mult", iar 21 la sută cred ar trebui redus "puţin".

Totodată, cei care cred că imigraţia dăunează economiei sunt mai puţini decât în 2011, respectiv 47 la sută comparativ cu 52 la sută, titrează Mediafax.

Potrivit directorului executiv al NatCen Social Research, Penny Young, dorinţa populaţiei de reducere a imigraţiei în Marea Britanie a început să crească chiar înainte de ridicarea restricţiilor pentru imigranţii din România şi Bulgaria, scrie Daily Mail.

Deși majoritatea britanicilor cred că imigraţia este bună din punct de vedere economic şi cultural pentru Marea Britanie, ei cred că aceasta ar trebui redusă.

Sondajul arată că 54 la sută dintre respondenţi cred că imigraţia este bună pentru economie, iar 55 la sută dintre cei care o consideră benefică din punct de vedere cultural, tot vor ca aceasta să fie redusă.

Imigraţia este mai puţin populară în rândul persoanelor cu o calificare slabă, arată sondajul.

sursa: evz.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *