ROMÂNIA

Sorin Ioniță despre decorarea lui Marian Lupu: Faptul că această meduză politică primeşte de la Iohannis „Steaua României” arată tot ce a fost prost în relaţia cu Moldova în ultimele decenii

Analistul român, Sorin Ioniță a remarcat că acordarea Ordinului Național „Steaua României” fostului deputat democrat și actual șef la Curtea de Conturi, Marian Lupu, este „scandalul nr.1, peste decesul reginei”, iar „faptul că această meduză politică ce ia forma vasului în care o pui, mai ales dacă vasul ăla e căptuşit cu gălbiori, primeşte de la Iohannis această distincție arată într-o fulgerare tot ce a fost prost în relaţia cu Moldova în ultimele decenii.”

„Această relaţie a fost dată pe mâna unor corupţi din partide (mai ales PSD) şi servicii, care s-au înţeles excelent cu gangsteri ca Plahotniuc şi au crezut că vrăjesc Occidentul cu pro-europenismul lor ipocrit. Iar loialitatea în aceste mafii politice pare de lungă durată: pe Plahotniuc l-au ajutat băieţii să treacă prin România când era cuătat, iar valetului său Lupu îi mijlocesc acum onoruri ale statului român, a cărui limbă omul n-o poate vorbi”, scrie Ioniță pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, analistul român a amintit și de parcursul politic al lui Marian Lupu, care a avut mai degrabă viziuni antiromânești, făcându-se cunoscut și pentru faptul că a punctat că limba pe care vorbește nu poate fi limba română, deoarece „nu există argumente ştiinţifice pentru asta”.

„Omul s-a lansat în politică în Partidul Comunist anti-român al lui Voronin, fiind secundul acestuia, apoi l-a trădat şi s-a dus să fie omul bun la toate al oligarhului Plahotniuc, care şi-a şters pe el pantofii o vreme: îl punea să umble pe la parteneri şi să explice că gaşca de cleptomani prieteni cu PSD şi actualmente fugiţi prin lume şi căutaţi cu procuratura erau de fapt „pro-Europeni”. Tot el a spus ca preşedinte al Parlamentului că limba pe care o vorbeşte nu poate fi română, pentru că „nu există argumente ştiinţifice pentru asta”, ci moldovenească. N-a mai revenit asupra subiectului de atunci. În 2010 a declarat că-i o mândrie pentru Republica Moldova că soldații ei au defilat în Piața Roșie din Moscova la parada de 9 Mai”, precizează analistul.

Sorin Ioniță se arată convins că președintele României nu va veni cu o reacție în acest sens și că ideea de a-i oferi această distincție lui Marian Lupu nu i-ar aparține șefului de stat român.

„Bineînţeles, Iohannis o să tacă încăpăţânat pe subiectul ăsta, nu dă el justificări opiniei publice când calcă în străchini. Cel mai probabil nici n-a fost ideea lui, ci i-au pus alţii hârtia în faţă” a conchis Ioniță.

Vă amintim că președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova, Marian Lupu, a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Steaua României” .


comentarii

    1. Da, probabil ai dreptate. Dar mi-ar place să cred că e (cu totul involuntar desigur) în contrapartidă la gălețile de zoaie pe care guvernanții și populația din RM le-au vărsat la adresa românilor și a României de la începutul existenței acestui „stat” și până în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *