Social

Şovinilor ruşi nu le place nici moldovenismul

Pe 15 octombrie, la Moscova a avut loc conferinţa mişcării "Rusia internaţională" fondată de Frontul Popular al Întregii Rusii, condusă de Vladimir Putin, la care a participat şi reprezentanţii mişcării "Moldova Nouă" din Chişinău. Liderul acestei formaţiuni proruse şi anti-româneşti, Evghenii Şolari, susţine că nici moldovenismul, promovat de PCRM, nu mai poate fi ideologia care ar apăra interesele minorităţii ruse din Republica Moldova.  

"În loc să promoveze limba rusă şi cultura rusă, Rusia, împreună cu autorităţile moldoveneşti, promovează de 20 de ani "moldovenismul" pentru a contracara expansiunea politico-culturală a României", a declarat Şolari. Acesta se plânge că numărul cetăţenilor R. Moldova care se declară ruşi a scăzut. "Până la 5% s-a redus numărul cetăţenilor care se declară ruşi – aceasta e consecinţa acţiunilor autorităţilor care refuză să declare limba rusă ca a doua limbă de stat. Societatea moldovenescă civică aşa şi nu s-a mai format", concluzionează Şolari. În continuare, el a spus că Rusia nu trebuie să susţină "moldovenizmul".

"Rusia sprijină politica "moldovenistă" în luptă cu "românismul", fără a-şi apăra propriile interese, ci lucrând la proiectul de creare a unui stat etnocratic moldovenist. Cele mai drastice măsuri împotriva limbii ruse au fost luate anume de "moldovenişti" sub pretextul protejării limbii moldoveneşti. E timpul să încetăm să facem jocul cuiva şi să apărăm interesele ruseşti", a încheiat conducătorul mişcării "Moldova Nouă". 
 
Timpul.md (I.M.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *