Spania a început cu dreptul Campionatul European 2016
Spania a obținut o victorie meritată, după un gol venit foarte târziu, în minutul 87, datorat fundașului Gerard Pique, care a înscris cu capul din apropiere.
Spania, cu o posesie foarte bună și cu Andres Iniesta la cârmă, a controlat autoritar prima repriză și și-a creat mai multe ocazii, evidențiindu-l pe portarul Petr Cech, care s-a opus în mai multe rânduri deschiderii scorului. Prima ocazie mare a fost a lui Alvaro Morata, în minutul 16, dar Cech a intervenit. Același Morata, dar și Iniesta au avut situații notabile.
Ibericii au început bine și a doua repriză și au avut trei cornere într-un minut.
Cehia a fost periculoasă în minutul 57, la lovitura liberă a lui Roman Hubnik, apărată de David de Gea, preferat între buturi mult mai experimentatului Iker Casillas. Tot Cehia și-a trecut în cont o mare ocazie în minutul 65, la lovitura de cap, din unghi, a lui Theodor Gebre Selassie, salvată de Cesc Fabregas de pe linia porții.
Aritz Aduriz a fost aproape de gol în minutul 79, imitat de Thiago Alcantara, un minut mai târziu, când s-a opus fundașul David Limbersky.
Când meciul părea să se încheie fără gol, ceea ce ar fi fost o premieră pentru acest turneu final, a venit golul lui Pique, cu capul, după o combinație Pedro Rodriguez — Iniesta.
Cehia a ratat egalarea în al doilea minut de prelungire, când De Gea a apărat voleul lui Vladimir Derida.
Spania a încheiat meciul cu o posesie de 67% și cu 14 cornere, față de numai 3 ale adversarei sale.
Veteranul Tomas Rosicky, 35 de ani, a devenit cel mai vârstnic fotbalist ceh care a jucat la un Campionat European. Mijlocașul deține în continuare și recordul de a fi cel mai tânăr fotbalist ceh care a evoluat la un EURO.
La spanioli, Aritz Aduriz, introdus în minutul 62, a debutat la un turneu final la vârsta de 35 de ani, iar David Silva a ajuns la 100 de selecții.
În primul meci din această grupă, duminică, naționala Croației a învins-o pe cea a Turciei cu scorul de 1-0.
Spania — Cehia 1-0 (0-0)
A marcat: Gerard Pique (87)
Stade de Toulouse — Toulouse
EURO 2016 — Grupa D
Au evoluat echipele:
Spania: 13. David de Gea — 16. Juanfran, 3. Gerard Pique, 15. Sergio Ramos (căpitan), 18. Jordi Alba — 10. Cesc Fabregas (14. Thiago Alcantara, 70), 5. Sergio Busquets, 6. Andres Iniesta — 21. David Silva, 22. Nolito (11. Pedro Rodriguez, 82) — 7. Alvaro Morata (20. Aritz Aduriz, 62). Selecționer: Vicente del Bosque.
Rezerve neutilizate: 1. Iker Casillas, 23. Sergio Rico — 2. Cesar Azpilicueta, 4. Marc Bartra, 8. Koke, 9. Lucas Vazquez, 12. Hector Bellerin, 17. Mikel San Jose, 19. Bruno Soriano.
Cehia: 1. Petr Cech — 2. Pavel Kaderabek, 6. Tomas Sivok, 5. Roman Hubnik, 8. David Limbersky — 22. Vladimir Darida, 13. Jaroslav Plasil — 4. Theodor Gebre Selassie (18, Josef Sural, 86), 10. Tomas Rosicky (căpitan; 15. David Pavelka, 88), 19. Ladislav Krejci — 7. Tomas Necid (21, David Lafata, 75). Selecționer: Pavel Vrba.
Rezerve neutilizate: 16. Tomas Vaclik, 23. Tomas Koubek — 3. Michal Kadlec, 9. Borek Dockal, 11. Daniel Pudil, 12. Milan Skoda, 14. Daniel Kolar, 20. Jiri Skalak.
Arbitru: Szymon Marciniak; arbitri asistenți: Pawel Sokolnicki, Tomasz Listkiewicz; arbitri asistenți adiționali: Pawel Raczkowski, Tomasz Musial (toți din Polonia); arbitru de rezervă: Aleksei Kulbakov (Belarus)
Delegat UEFA: Ales Zavrl (Slovenia); observator UEFA pentru arbitri: Kyros Vassaras (Grecia)
Cartonaș galben: Limbersky (61)
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!