Actualitate

Spania: Justiția blochează investirea lui Carles Puigdemont în funcția de președinte al Cataloniei

„Curtea constitutionala a decis in unanimitate sa suspende preventiv investirea lui Carles Puigdemont, (el putand fi investit in functie) doar daca se prezinta in persoana la Parlament (regional) si are o autorizatie judiciara prealabila", se arata in comunicatul difuzat de Curte, la finalul unei lungi reuniuni a celor 12 magistrati.

Sesiunea pentru votul de investitura este prevazuta sa aiba loc marti in parlamentul de la Barcelona.

„Magistratii considera indispensabil ca Puigdemont sa fie prezent in persoana in fata Camerei si ca el sa obtina in acest scop auorizarea prealabila a judecatorului care se ocupa de dosarul in care el este urmarit penal" pentru rebeliune, indemn la rebeliune si deturnare de fonduri, se precizeaza in comunicatul Curtii.

„Dezbaterea si votul de investitura (…) nu pot fi oficiate prin mijloace telematice sau prin procura data altui parlamentar", ordona Curtea constitutionala spaniola.

Carles Puigdemont voia sa fie investit prin videoconferinta sau sa fie reprezentat de catre un alt deputat.

Magistratii i-au avertizat totodata si pe ceilalti membri ai Parlamentului catalan "de responsabilitatile ce le revin, inclusiv penale, in caz de nesupunere fata de aceasta decizie de suspendare".

Sursa: Hotnews.ro 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *