Spania și Franța se opun participării Scoției la negocierile post-Brexit cu UE
„Guvernul spaniol se opune oricărei negocieri cu altcineva decît guvernul Regatului Unit”, a declarat prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy într-o conferință de presă.
Susținut și de președintele francez Francois Hollande, el a subliniat că negocierile nu se vor face cu „o parte a Regatului Unit”. „În funcție de ce va fi negociat, va fi posibil să se aibă în vedere situații, soluții ce ar putea viza Scoția”, a nuanțat el, cu toate acestea, notează AFP.
„Tratatele (europene) sînt împotrivă. Dacă Regatul Unit pleacă, Scoția va părăsi instituțiile Uniunii Europene… Regatul Unit pleacă și cu el toți cei care fac parte din Regatul Unit”, a insistat el.
Șeful guvernului în exercițiu și lider al Partidului Popular (PP, conservator) nu a reușit să obțină majoritatea absolută dar poziția lui este consolidată în urma noilor alegeri legislative organizate duminică.
El se confruntă cu separatiștii instalați la Barcelona, majoritari în parlamentul catalan după alegerile regionale din septembrie 2015. Aceștia au fost aleși pe baza unui program axat pe o foaie de parcurs spre independență în 18 luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!