Spania susține Republica Moldova în procesul de implementare a reformei justiției
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu ambasadorul Spaniei în Republica Moldova cu sediul la București, E.S. José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, în cadrul căreia au fost abordate perspectivele aprofundării cooperării bilaterale pe domeniul justiției. În discuții, a fost confirmat interesul Chișinăului de a valorifica colaborarea moldo-spaniolă prin efectuarea unor consultări periodice și schimb de bune practici între experții din ambele țări, transmite Jurnal.md.
În acest context, Veronica Mihailov-Moraru a subliniat imperativul Ministerului Justiției de a implementa, la nivel sectorial, condiționalitățile Comisiei Europene, care țin nemijlocit de justiție și politicile anticorupție. De asemenea, a menționat despre posibilitatea preluării experienței Regatului Spaniei în înfăptuirea reformelor democratice și în integrarea europeană, inclusiv în ceea ce privește adaptarea legislației naționale la normele și standardele europene și implementarea acquis-ului comunitar.
Totodată, părțile au discutat și despre necesitatea demarării negocierilor în vederea semnării Memorandumului de înțelegere cu instituția similară din Spania.
La rândul său, ambasadorul José Antonio Hernández Pérez-Solórzano a confirmat susținerea fermă a statului său în realizarea angajamentelor ce derivă din agenda de integrare europeană a Republicii Moldova și disponibilitatea autorităților spaniole de a împărtăși din experiența privind procesul legislativ și aplicarea în practică a mecanismelor de integritate.