Politică

Spînu: În octombrie Gazprom trebuie să ne vândă gaz cu 1050$, față de 1880$, dar tariful pentru consumatori nu se va schimba

Până la 26 septembrie, compania rusă Gazprom încă nu a confirmat livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. În caz că țara noastră nu va mai primi gaz rusesc, vor fi activate rezervele de 35 de milioane de metri cubi de care dispune R. Moldova, a declarat ministrul Infrastructurii, Andei Spînu.

„Cred că dacă vor rezilia contractul (n.r. Gazprom), aceasta va fi din cauza prețului mai bun pe care trebuie să-l primească R. Moldova începând cu 1 octombrie. Acum avem rezerve de aproximativ 35 de milioane de metri cubi. Din 1 octombrie, dacă nu primim gaz de la Gazprom, aceste rezerve vor fi utilizate și livrate cetățenilor”, a spus Andrei Spînu.

Ministrul afirmă că rezervele sunt stocate în prezent parțial în sistemul de transport al României – conducta Iași- Ungheni- Chișinău, și parțial în sistemul de transport național al R. Moldova. În caz de eventuală sistare a livrării gazelor din Federația Rusă, conducta va fi operaționalizată și gazul din rezervă va intra în Moldova. „Cetățenii nu vor simți că a fost sistat gazul”, afirmă Andrei Spânu.

„Indiferent de scenariu, în luna octombrie suntem asigurați. Vorbim de acele rezerve, plus Termolectrica trece pe păcură. Mai sunt și alte întreprinderi care ar putea trece pe păcură”, punctează Spînu.

De altă parte, în cazul Transnistriei, în continuare regiunea va trebui să cumpere gaz la prețul de piață, în aceleași condiții ca și cetățenii de pe malul drept al Nistrului.

„Vom fi în discuții și în momentul în care vor comanda volumul de gaz pentru malul stâng al Nistrului, Moldovagaz sau Energocom îl va procura și îl va oferi cu plată în avans. Dacă nu va fi posibil acest lucru, știm că în Transnistria au rezerve de cărbune care va fi suficient pentru cel puțin două luni ca să reziste în perioada următoare. Aceasta atât pentru generare de căldură, cât și pentru producția de energie electrică”, a adăugat Spînu.

Potrivit lui, dacă Centrala de la Cociurgan nu va primi gaz de la Gazprom, Chișinăul va fi nevoit să procure o cantitate mai mare de energie electrică din Ucraina. În acest scop deja se poartă discuții cu autoritățile ucrainene.

„În septembrie, prețul de achiziție a gazului este de 1.880 de dolari. Dacă Gazprom nu va sista livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova, în octombrie, prețul de achiziție după noua formulă ar urma să fie de 1.050 de dolari. Diferența nu ar schimba tariful final pentru consumatori”, spune Spînu. Ministrul dă asigurări că statul va oferi compensări pentru majoritatea populației.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *