Stare de URGENȚĂ în satul Goteşti din raionul Cantemir, zeci de case riscă să se PRĂBUȘEASCĂ
Autorităţile s-ar putea apuca de lucru deja în cateva zile – groapa continuă să se surpe.
Tuşa Melania s-a născut, a crescut şi şi-a întemeiat familia în această casă. Râpa formată ca din senin chiar în faţa porţii i-a distrus liniştea.
Doar doi metri îi mai despart locuinţa de craterul imens. Alunecările de teren înaintează cu viteza luminii după fiecare ploaie. Femeia şi-a strâns toate lucrurile în boccele şi, deşi primăria i-a oferit o altă casă, doarme prin vecini.
În asemenea situaţie sunt alte câteva familii. Proprietarii caselor ar putea fi evacuaţi, câteva ordine au fost deja emise. Şi tuşa Vasilisa a uitat ce-i asta liniştea şi somnul.
Totul s-a întâmplat după ce vara aceasta a plouat mult peste normă. Digul din preajma localităţii s-a rupt repetat, iar apa s-a scurs prin reveni spre groapă şi a măcinat nisipul.
Autoritatile au convocat azi şedinţa Servicilor Excepţionale. Investigaţiile au dezvăluit că principala problemă ar fi în digul din preajma localităţii – agentul economic care l-a reconstruit nu şi-ar fi onorat pe deplin obligaţiunile.După aproape două ore de discuţii, autorităţile au decis să ceară premierului ţării permisiunea de a decreta stare de urgenţă în localitate. Aşadar, lucrările ar putea demara în cel mult 10 zile.
Andrei Malâşevschi, preşedintele raionului Cantemir a declarat că: „Vor fi marcate terenurile, vor fi patrulate de catre inspectorii de politie si reprezentanti ai drujinilor locale cu reperezntantii cnsiliului raional, vor fi asigrati toti cetatenii care sunt interitoriu cu produse alimentare, vor fi instalate chiar si corturi si legaturi telefonice de urgent”.
În pericol se află şi o porţiune de cale ferată din preajamă, dar şi traseul Cahul-Chişinau, aflat la doar 200 de metri de prăpastie. Anterior, proiectul de lichidare a consecinţelor era estimat la peste 5 milioane de lei. După ploile din ultimele zile, însă, specialiştii spun că lucrările ar putea costa circa 9 milioane de lei – iar banii ar putea fi alocaţi din fondul de rezervă.
În satul Goteşti locuiesc peste şapte mii de oameni.
TIMPUL.MD via TV7
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!