Internațional

STARE DE URGENŢĂ într-un oraș american după înmormântarea unui tânăr de culoare decedat în închisoare

Sute de oameni au ieşit pe străzile oraşului pentru a demonstra împotriva poliţiei. Manifestanţii au aruncat cu pietre asupra unui autobuz şi vehiculelor poliţiei în apropiere de Mondawmin Mall, în nord-vestul oraşului, nu departe de locul în care au avut loc funeraliile. Protestatarii au incendiat maşini şi case, au jefuit magazine şi au atacat forţele de ordine chemate să restabilească ordinea.

Şapte poliţişti au fost răniţi în cursul acestor ciocniri, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei. Mai mulţi poliţişti au suferit fracturi, iar unul dintre ei şi-a pierdut cunoştinţa. Purtătorul de cuvânt i-a acuzat pe tinerii manifestanţi că au atacat reprezentanţii forţelor de ordine "fără să fi fost provocaţi". "Vom folosi mijloacele adecvate" pentru a restabili calmul, a promis el.Un elicopter al poliţiei a survolat cartierul şi agenţii le-au cerut manifestanţilor să se disperseze, fără succes.

Peste 2.500 de persoane au asistat la funeraliile lui Freddie Gray, organizate în biserica baptistă New Shiloh. La funeralii au participat de asemenea primăriţa oraşului Stephanie Rawlings-Blake, alesul din Baltimore în Camera Reprezentanţilor Elijah Cummings, apărătorul drepturilor civile Jesse Jackson şi reprezentanul Casei Albe Broderick Johnson.

sursa: romanialibera.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *