Statele membre ale UE nu au reușit să ajungă la un acord asupra noilor sancțiuni împotriva Rusiei
Statele membre ale UE nu au reuşit să ajungă la un acord asupra celui de-al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei în discuţiile care au avut loc miercuri noapte, au declarat diplomaţi europeni, în contexul în care liderii din Uniunea Europeană se reunesc joi, 15 decembrie, la Bruxelles pentru ultimul lor summit din acest an, transmite Agerpres.
Ţările UE s-au apropiat de un acord la negocierile de miercuri, dar Polonia şi alte câteva state au în continuare obiecţii, a declarat pentru Reuters un diplomat european, adăugând că un nou draft ar urma să fie disponibil joi seară.
Noile sancţiuni împotriva Moscovei au fost blocate de dezacordul privind o eventuală decizie a Uniunii Europene de a facilita exporturile de îngrăşăminte ruseşti prin porturile europene, chiar şi în cazul în care companiile producătoare ar fi deţinute de oligarhi ruşi aflaţi pe lista neagră.
Unele state spun că restricţiile UE ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea alimentară a ţărilor în curs de dezvoltare, în timp ce altele afirmă că o relaxare le-ar permite oligarhilor ruşi să deţină afaceri cu îngrăşământ pentru a ocoli sancţiunile comunitare împotriva lor, relatează sursele citate.
Un diplomat din UE a declarat că Polonia şi ţările baltice le-au transmis celorlalţi membri că se înşală dacă cred că o relaxare în privinţa îngrăşămintelor ruseşti nu ar fi exploatată ca o fisură de oligarhi.
Unele ţări membre vor ca Programul Alimentar Mondial să se implice în autorizarea exporturilor de îngrăşământ către ţările care au nevoie de acesta.