Statele Unite ale Americii marchează Ziua Independenţei
Ţara cuprinde 50 de state şi un district federal (Columbia). Are o suprafaţă de 9 396 691 kilometri pătraţi şi o populaţie de 318,9 milioane de locuitori. Capitala SUA este oraşul Washington. Alte oraşe sînt: New York, Los Angeles, Chicago, Houston, Philadelphia, San Diego, Boston, San Francisco ş.a.
SUA este o ţară cu o economie puternic şi multilateral dezvoltată, ocupînd primul loc în lume după volumul de producţie globală. Produsul Intern Brut constituie 16,776 de trilioane USD, iar PIB pe cap de locuitor este de 50041,98 USD.
Exportă mijloace de transport, echipamente şi utilaje industriale, maşini-unelte, aparataj electrotehnic şi electronic, produse chimice, textile ş.a. Importă materii prime miniere, petrol, ceai, cafea, produse alimentare. Comerţ exterior cu Canada, Japonia, Mexic şi ţările vest-europene.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii au fost stabilite la 28 februarie 1992.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, schimburile comerciale ale RM cu SUA s-au cifrat în anul 2014 la 108,5 mln USD, majorîndu-se cu 9,7% faţă de perioada analogică a anului precedent. Soldul balanţei comerciale cu SUA este unul negativ, însumînd în 2014 o valoare de 44,3 mln USD. În perioada ianuarie – septembrie 2015, exporturile efectuate de către agenţii economici din RM în SUA au înregistrat 17168 mii USD. Importurile din SUA au însumat valoarea de 36616 mii USD.
În ianuarie-aprilie 2016, R. Moldova a exportat în SUA mărfuri în valoare de 6002,3 mii dolari SUA, ponderea fiind de 1,01%. În aceeaşi perioadă, din SUA au fost importate mărfuri în valoare de 17005,6 dolari, ponderea fiind de 1,32%.
Din 1992, Statele Unite ale Americii au acordat Republicii Moldova asistenţă financiară în valoare de aproape 1,2 miliarde dolari SUA, inclusiv 20.66 milioane dolari SUA în anul fiscal 2014 oferite de Guvernul american prin intermediul programelor USAID, Departamentului de Stat şi Departamentului Apărării.
MOLDPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!