(STATISTICĂ) În Rusia sunt cu 3 milioane mai mulţi săraci
Conform statisticilor oficiale (Rosstat), pentru perioada aprilie-iunie a acestui an, sub pragul sărăciei în Rusia trăiesc 20,1 milioane de cetăţeni, adică 14% din totalul populaţiei. Cu un an în urmă, acest procent era de 12,1%, cu 2,7 milioane mai puţin – însemnând 17,4 milioane.
Rosstat comentează afirmând că în Rusia s-a consolidat în mod clar o tendinţa de creştere a numărului de săraci. Dacă vom compară datele pentru trimestrele I şi ÎI din 2015, se pare că numărul de săraci a crescut cu aproximativ 3 milioane de persoane.
„Aceste date fac acum posibilă prognoza privind creşterea semnificativă a sărăciei în 2015 – pentru prima dată de la începutul anilor 2000. Chiar dacă va încetini dinamică negativă, rată sărăciei la sfârşitul acestui an oricum va depăşi în mod semnificativ anul trecut”, – remarcă analiştii Şcolii Superioare de Economie din Rusia.
În prima jumătate a anului, persoanele sărace au devenit şi mai sărace. S-a diminuat şi bunăstarea celor înstăriţi. Dar acest lucru nu înseamnă că cele două categorii poartă în comun povara crizei: creşterile de preţuri nu afectează la fel pe cei bogaţi şi pe cei săraci, scrie „Rossiiskaia Gazeta”.
In Rusia, ponderea produselor alimentare în structura cheltuielilor de consum ale populaţiei este de aproximativ 30%. În acelaşi timp, mulţi cheltuiesc pe produse alimentare peste 50% din venituri.
Viacheslav Bobkov, director general al Centrul Naţional al Nivelului de Trăi identifica după venituri cinci grupe ale populaţiei. Cei mai săraci oameni sunt cei ale căror venituri sunt sub bugetul minim de subzistenţă. Cei cu venituri mici – reprezintă persoane cu venituri de unu până la trei bugete minime de subzistenţă. Sub medie – de la trei la şapte bugete. Clasa medie – de la şapte la 11 bugete minime de subzistensa. Şi, în sfârşit, cei bogaţi – de la 11 bugete minime în sus.
În trimestrul I, ponderea primelor două straturi a crescut cu 5%, spune expertul. Celelalte straturi au simţit o „contracţie”. Mulţi au ieşit din clasa de mijloc, care a scăzut cu 2,2%, iar cei bogaţi s-au redus cu 2,5%.
Anterior, VTsIOM a calculat că viaţă fără excese îl costă pe rusul mediu 23 de mii de ruble pe luna (300 euro). Sătenii pot trăi cu 17.414 de ruble (225 euro). Locuitorii din oraşele mari au nevoie de 25.153 ruble.
Sărac este considerat în Rusia oricine câştigă sub 13.045 de ruble (170 euro) pe luna în marile oraşe, sau 10.457 ruble (135 euro) în oraşele mici şi localităţi rurale.
sursa: paginaderusia.ro